Transilvania, ungurii și pocnitorile de la București

În timp ce economia duduie pe purcoiul de bani lăsați de ”înțeleptul” fost premier Ponta, din punct de vedere politic, stăm foarte bine cu un PSD-UNPR-UDMR majoritari în parlament, chezași la punerea în imposibilitate a oricărei inițiative de reformă și progres, frâne garantate la încremenirea României în aceeași zeamă tulbure din care nu mai iese de 26 de ani, iată că a apărut exact ceea ce părea să lipsească: terorismul. Și nu oricare ci cel maghiar. Încă nu-i poți speria pe români cu extremismul islamic, populația a rămas cu singurul neuron fixat pe sintagma ”Ungurii ne vor Ardealul”.

Dacă aș spune că Ardealul nu e al lor ci al locuitorilor ce-l populează, aș putea fi catalogată drept separatistă și, cine știe, poate chiar teroristă. Petru că zilele astea, ne jucăm cu cuvintele. Le aruncăm, le detonăm, le aprindem, le folosim, asmuțim cu ele, manipulăm cu ele, mințim cu ele, speriem cu ele. O petardă devine lejer o bombă artizanală, niște bile fosforescente devin arme letale, niște artificii devin rachete sol-aer. C-așa-i frumos și așa înțelege încrengătura de servicii secrete românești să-și facă simțită existența, taman de Ziua Națională.

Dacă aș presupune că sunt proști, s-ar găsi voci să-mi spună că jignesc, că de fapt, serviciile noastre sunt formate doar din Jeimși Bonzi deștepți, frumoși și mereu pe fază. Dar dacă stai să te uiți cine populează politica, cine are doctorate peste doctorate, de ce ar fi serviciile mai breze? Doar întreb, nu aștept răspuns. Nu are cine și nu e nimeni în stare să-mi răspundă la această întrebare, în plus, nici nu ar avea de ce. Au aruncat o fumigenă puturoasă, o bășină fâsâită, românii trebuie s-o inhaleze, ba mai mult, trebuie să jure că le miroase a trandafiri.

Isteria formată, este întreținută de televiziuni și extremiști români, din care-l amintesc doar pe Bogdan Diaconu, fost PSD-ist actual președinte al Partidului Naționalist, oportunistul care a folosit breșa lăsată de defunctul tribun și s-a gândit s-o exploateze în interes propriu, cu rea credință, la care se adaugă dacopații, urmașii dacilor, tracilor, neamurile lui Mihai Viteazu, cunoștințele lu Ștefan cel Mare și nepoții Ecaterinei Teodoroiu, toți mari poftitori la mâncat unguri pe pâine, dimineața, la amiaz și seara.

Că zărghitul cela ar fi aruncat în aer propriul magazin aflat la câțiva metri de pubela ucigașă, nu are nicio importanță, că ar fi omorât sau rănit doar unguri de-ai lui, nici atât. Ba… cu atât mai bine, ar zice unii. Mă întreb însă, unde-și țin logica, cu ce gândesc dacă o fac și de unde atâta ură la niște indivizi care poate, n-au ieșit din cătunul lor din Olt sau din satul lor din Moldova. De ce existența maghiarilor în Transilvania unde s-au născut și crescut de generații, rămâne singurul obiect de activitate al serviciilor secrete și singura amenințare pentru românii verzi? Cât de reală li se pare marota cu ”Ungaria vrea Ardealul” și ce în afară de patriotismul de ocazie, cel caragielesc îi mână în luptă?

Dorește cineva conflicte interetnice în Transilvania? Neprovocate nu vor exista, deci să înțelegem că tocmai am asistat la o tentativă de provocare a unui conflict interetnic? Am văzut de la Iliescu încoace că niciodată nu sunt destui morți, răniți  mutilați pentru o ”cauză”.  Am văzut soldați români măcelărind alți soldați români la Otopeni la Revoluție, rezultat al planului diabolic, satanic al lui Iliescu și clica sa. Am văzut români mutilați, violați bătuți de alți români, la mineriade, rezultatul aceluiași plan diabolic de a-și consolida puterea, același criminal Iliescu. Am văzut un Târgu-Mureș cu bătăi interetnice, pricinuite de același Iliescu și serviciile sale. Totuși, ne gândim că am evoluat, că până și metodele securiste s-au schimbat în pas cu vremurile. Dar nu, aplică aceleași metode pentru proști, neinformați și patrioți de zile festive. Ne servesc aceeași scenarii infantile ca acum 26 de ani. Poate-poate prind… Poate ne luăm aici la păruială unguri cu români, neamuri între neamuri, frați cu surori, poate strigăm și noi, ardelenii la ison cu restul de peste Carpați ”afară cu ungurii din țară!”.

Dragi politicieni, dragi servicii, stimate televiziuni… Vă invit respectuos să ne pupați în cur pe toți, respectiv, câte-un ardelean la rând, după ce-mi răspundeți la întrebarea: care parte din ”Transilvania este multietnică și multiculturală” n-ați înțeles-o, mai exact? Cât vă poate lua să pricepeți că nu putem arunca în aer nici măcar un coș de gunoi fără riscul de a ucide unul de-al nostru, incompetenților, cretinilor, mincinoșilor, manipulatorilor?

Bodgan Diaconu, am înțeles că vrei să scoți UDMR-ul în afara legii. Foarte bine, îți doresc succes, dar mai întâi, ține minte că:

  1. Tăticu-to Iliescu a făcut posibilă apariția acestui ”partid”.
  2. UDMR-ul a fost și este curva politicii românești pentru că,
  3. UDMR este PSD-ul de etnie maghiară, drept pentru care,
  4. le faci și maghiarilor un serviciu,
  5. prostule!

Închei acest text la timp, mai am multe de spus și prefer să n-o fac la nervi… Personal, mă simt jignită de scenariul cusut cu ață albă, ca româncă mă simt și mai jignită că bășina asta ni s-a servit de Ziua Națională, ca ardeleancă mă simt ofensată că ne credeți atât de proști încât să mai picăm în capcanele voastre infantile.

Și v-aș ruga să nu uitați un lucru: Transilvania se descurcă foarte bine fără amestecul unor neica-nimeni de la București care să-i spună cum să se-nțeleagă cu vecinul de peste gard. Și ne place să vorbim în limbi: românește, ungurește, nemțește, țigănește. Ne place slănina și șunca afumată, pălinca și kurtos kalacs, ne plac dansurile pe picior și csardasurile. Când ne-ați luat, ne-ați luat cu tot cu unguri, sași, secui, șvabi, sârbi, slovaci și țigani. Așa să ne și țineți dacă vă trebuim, dacă nu, dați-ne pace, n-om plânge și nici n-om băga brișca unii-ntr-alții… Dar dați-ne pace să trăim așa cum știm, așa cum am făcut-o mereu, fără să vă mirosim bășinile. Nouă nu ni se par c-ar mirosi a trandafiri.

Servus, viszlat etc… Plus, SICTIR! 

Read More »

Să nu îndrăznești să mori, Ion Iliescu!

Tovarășe Iliescu, spre deosebire de cei care-ți doresc moartea, eu îți doresc să trăiești mult și bine. Atâta cât e nevoie ca să vezi cum ți se dărâmă construcția ”comunismului cu față umană”, respectiv încrengătura mafiotă de șpăgi și jaf la drumul mare pe care tu ai permis-o, incurajat-o și la care tu, Ion Iliescu, ai pus piatra de temelie.

Săracule cinstit, știu că ești criminal din convingere. Știu că atâta vreme cât vei trăi, o vei face cu speranța că România nu putea fi altceva decât o slugă a Rusiei, că România nu poate fi decât vasalul Moscovei, indiferent cine ar conduce-o, că România nu poate supraviețui altfel decât ca satelitul Maicii Rusii. Și mai știu că suferi, Ion Iliescu… Suferi pentru că vezi cum ți se dărâmă șandramaua cârpită din cărămizi, chirpici, cartoane și bucăți de tablă. Suferi când vezi că mulți dintre români te-au ”mirosit” din clipa în care ai apărut dând din mâini la ”televiziunea liberă”. Suferi pentru că au supraviețuit destui mineriadelor care să-și amintească in fiecare an, in fiecare lună, in fiecare zi, in fiecare oră, in fiecare clipă că tu ești cel care ai asmuțit român contra român. Că tu, cu mâna altora, cu bâta altora, cu bastonul altora, ai mutilat, ai violat și ai ucis.

Săracule cinstit, regreți că au rămas destui părinți care-și plâng copiii răpuși de gloanțe la ”revoluția” ta… Știu că te doare asta dar sper să te doară atât de tare încât regretul că n-ai masacrat mai mulți dintre noi să te țină în viață făcând scenarii despre cum ar fi fost să omori, nu 1000 de oameni, ci 10.000, 1.000.000. Un criminal în serie nu e niciodată mulțumit, întotdeauna vrea mai multe victime, mai multe lacrimi, mai multă durere.

De aceea, Ion Iliescu, eu nu-ți doresc moartea. Îți doresc să trăiești atâta cât să vezi cum șpăgarii, hoții, jefuitorii pe care i-ai crescut, i-ai încurajat, i-ai protejat, să înfunde pușcăriile și să dea banii înapoi. Îți doresc să trăiești zvârcolindu-te la fiecare Hrebenciuc, la fiecare Cocoș, la fiecare Năstase, la fiecare Niro, la fiecare Andronescu arestat. Să te doară de fiecare dată inima aceea de piatră pe care o ai în pieptul tău de comunist criminal. Să suferi vâzându-ți construcția cum se prăbușește și mai mult de atât, Ion Iliescu, să te doară neputința ta de a distruge România, deși Iadul ți-e martor că ai încercat din toate puterile…

Trăiește, criminalule, trăiește să vezi cum crimele ți se întorc împotrivă-ți,  cum fiecare victimă a ta e răzbunată cu fiecare cărămidă ce cade din ceea ce ai construit. Cu fiecare corupt pedepsit. Mi-ar plăcea să știu că fiecare mafiot închis îți dă o durere în piept, că fiecare condamnare îți pricinuiește o adâncă suferință.

Să nu îndrăznești să mori, Ion Iliescu! 

Read More »

Eu știu ce înseamnă să-ți moară copilul…

N-am făcut niciodată public până acum ce mi s-a întâmplat în 2002. N-aș fi făcut publică niciodată o tragedie personală în care a fost implicată familia mea, dacă nu aș intui modul în care se va mușamaliza tragedia de la clubul Colectiv din București. Sau cel puțin, vor încerca să scoată vinovați morții, paznici de la intrare sau chiar părinții copiilor. Așa mi s-a întâmplat mie.

În 2002, pe 21 martie am născut o fetiță, pe care mărturisesc sincer, n-am dorit-o. Aveam destule pe cap, serviciu solicitant, trei copii, o mamă după un atac cerebral cu piciorul amputat aproape din șold, un tată țintuit la pat cu scleroză în plăci, așa că e de înțeles că nu aveam în plan al patrulea copil.

Copila s-a născut prematur, însă a primit nota 8/9, era sănătoasă, mică dar sănătoasă. Am numit-o Angela pentru că s-a născut pe 21 ca și mine, cu diferența că eu m-am născut în 21 noiembrie și ea în martie. Am numit-o după mine pentru că am simțit-o luptătoare așa cum am fost nevoită să fiu și eu toată viața.

Au dus-o în salonul de prematuri pe secția doctorului Tirla, neonatolog și mare PSD-ist, au pus-o în incubator. După ce am reușit să mă ridic din pat, m-am dus să-mi văd fetița și gândacul care mișuna pe ea în cușculița aceea trasparentă, iar reacția mea a fost să-mi bag mâinile prin orificiile prin care cadrele medicale hrănesc copiii, să prind gândacul care nu avea ce căuta pe copilul meu. Nu l-am prins, dar nici nu m-a băgat nimeni în seamă, s-au uitat prin mine ca și cum n-aș fi existat. Mi s-a spus să-i aduc lapte de mamă și pampers, ceea ce am și făcut. Stăteam toată ziua lângă ea și prin orificiile acelea îmi strecuram mâna iar ea mă prindea de deget cu toată forța mânuțelor ei firave.

A doua zi, am intrat prin altă parte a salonului, unde era și aparatura medicală mai sofisticată și am văzut un bebeluș imens, la vreo 4 kg si jumătate, mort. Părinții erau pe coridor, înmărmuriți de durere. Mama era încă elevă în ultimul an de liceu, o copilă și ea, tatăl urla de durere spunând că i-a dus medicului șef de secție bolțari. Primul lucru care te întreba medicul șef de secție era unde lucrezi ca să decidă ce are nevoie să-i dai.

Am considerat asta o întâmplare nefericită, până au mai murit doi nou născuți, apoi am auzit că din ianuarie ar fi murit pe aceeași secție, circa 20 de copii din cauza unei infecții intraspitalicești, infecție care mie mi se pare strâns legată de libera circulație a gândacilor de bucătărie și de igiena precară într-un spital în care sunt cele mai vulnerabile ființe umane, nou născuții.

Starea copilei mele se înrăutățea de la o zi la alta. Vedeam, simțeam. Mă duceam in fiecare zi la medicul șef care mă asigura de fiecare dată să nu-mi fac probleme, totul e în regulă. Mai și rădea, după care, tot de fiecare dată, mă întreba ”unde lucrează soțul”. La un moment dat, fetița mea a fost mutată ”în față”, adică acolo unde erau muribunzii și morții. Am stat lângă ea, i-am văzut spasmele și am știu că a făcut un atac cerebral. Am țipat după personalul medical. M-au dat afară. M-am dus doar până pe hol și m-am sprijinit de perete, eram extenuată după 4 zile și 4 nopți de veghe și de griji. Am revenit, nu mai era nimeni lângă ea. Era ora 18 și am așteptat neputincioasă să-i cedeze organele, unul după altul, rugându-mă, implorând să fiu lăsată s-o țin în brațe, să moară în brațele mele. Nu m-au lăsat, nu aveau voie. Plângeam și le promiteam că nu voi spune nimănui, dar nu voiam să-mi las copilul să moară singur închis în incubator. Nu m-au lăsat. În schimb, o asistentă mi-a zis că fetița fusese botezată de dimineață de preotul capelei. Am înmărmurit. Fusese botezată fără să știu, fără să mi se ceară acordul, fără să fiu măcar întrebată dacă sunt ortodoxă sau de altă religie, au botezat-o în pripă, poate cât am fost eu până la baie sau la medicul șef, să mă milogesc de el să-mi spună adevărul pentru că știam, simțeam că fetița mea nu e bine, mai ales știind-o acolo, ”în față”, la locul morților și muribunzilor.

La ora 21, Angela mea a suspinat o dată adânc și a murit. Îi cedase în sfârșit inimioara ei puternică, după 3 ore de agonie în care i-au cedat pe rând toate organele. Nu descriu nici ce-am simțit, nici ce reacție am avut, în definitiv, aici nu e vorba de mine. Am plecat cu bilet de voie acasă, urmând ca doua zi să-mi fac externarea și să mă ocup de inmormântare. Copilul fusese dus la morgă și eu simțeam că nu mai pot sta în locul acela.

A doua zi, soțul meu s-a dus să se ocupe de formalitățile de externare. Surpriza a fost că eu nu mă regăseam în niciun act. Nici în registrul de internare, nici foaie de observație nu aveam, pur și simplu nu existam pentru maternitatea din Oradea, nu născusem, nu-mi murise copilul, era totul in imaginația mea. Voiau să mușamalizeze totul.

Și atunci revolta a biruit durerea și neputința. Am scris o scrisoare pe care am trimis-o lui Ion Iliescu și lui Adrian Năstase care era prim ministru. Lui Nicolaescu nu i-am trimis-o, deși el era ministrul Sănătății la vremea aceea, dar am zis că sar peste capete și mă duc direct la Dumnezei. Mi-am îngropat fetița, în cimitirul Rulikowski din Oradea există o cruce pe care scrie ”Angela Tocilă”. Am așteptat un răspuns la scrisoare, n-a venit niciunul nici până azi. Nici măcar un mesaj sec de condoleanțe. Ion Iliescu a trimis scrisoarea mea la Direcția Sanitară cu recomandarea de a se face o anchetă în urma căreia, singurul care și-a dat demisia de onoare și singurul care a avut onoare, deși nu avea nicio vină directă, a fost Dr Ladislau Ritli, directorul DSP Bihor. Mi-a spus cineva din interior că toți cei ce au citit scrisoarea au plâns, în ziua aceea s-a plâns într-o instituție de stat la tragedia unei mame de copil mort.

În scurt timp am fost chemată la Procuratură,, unde m-am simțit ca la Miliție, când mi se adusese o invitație in miez de noapte cu patrula, ca să nu pot dormi toată noapte de frică și griji, neștiind ce-am făcut. Procurorul scria și interpreta după cum il ducea capul si indicațiile, ceea ce declaram eu. Am insist să-mi scriu singură declarația dar nu mi s-a dat voie, invocând procedurile. Întrebările erau cel puțin ciudate: de câte ori am fost la control, de câte ori m-am cântărit, câte ecografii am făcut și culmea, la ce vârstă mi-a venit primul ciclu. Mă simțeam ca la ginecolog, nu la Procuratură, mai lipsea să-mi facă domnul procuror un tușeu vaginal pe masa de anchetă. Am obiectat pentru că nu vedeam relevanța acestor întrebări, insistând că mai am acasă 3 copii sănătoși, cu care nu rupsesem ușile cabinetelor medicale și pe vremea când îi născusem, nu existau nici ecografe, nici nu știu ce controale moderne. Ei însă, o ținea langa, inducându-mi un sentiment de vinovăție, făcându-mă să par o mamă inconștientă și denaturată. 

Read More »

Scrisoarea unei mame de diasporeană pentru președintele României

Stimate domnule președinte,

vă scrie mama unei diasporene care a călătorit 300 de km dus și 300 km întors, ca să vă voteze pe dumneavoastră, Președintele Soare, ficusul de la Cotroceni. E adevărat, și-a dorit și ea, ca și mulți alți diasporeni să nu iasă Ponta, de aceea s-a organizat cu alți români din SUA, au pus bani de benzină și s-au dus taman la Washington să vă voteze. V-au votat dar n-au primit nici mici, nici bere. Nici nu se așteptau, nici nu s-au dus pentru un mic și-o bere pe banii lor, atâta drum. S-au dus pentru că le pasă de România. Fata mea s-a dus pentru că-i pasă de mama ei, de frații ei rămași în țară. Nu s-ar fi supărat poate, dacă la consulat i-ar fi oferit cineva o cafea, poate că nu s-ar f supărat să i se fi oferit un mic și-o bere, doar ca să-și aducă aminte de țara ei. de România. Dar fata mea a votat, și-a cumpărat de mâncat și de băut, s-a bucurat de compania compatrioților ei și s-a întors acasă. Acasă în America ei, țara care nu-i oferă pomeni contra vot.

Domnule președinte, pe dumneavoastră v-au ales diasporenii și băsiștii, consider că aveți o datorie față de ei, anume să luați o poziție clară față de declarațiile lui Călin Popescu Tăriceanu, care a spus azi că diaspora votează pentru un mic și-o bere. Trag nădejde că n-ați uitat cozile și umilințele la care au fost supuși românii din diaspora ca să vă voteze pe DUMNEAVOASTRĂ, domnule Președinte SOARE! Și mai trag nădejde că nu aveți impresia că v-au votat doar  să vă plimbați, odihniți, reculegeți în stațiuni exotice. Nu asta așteptau ”consumatorii de mici și bere” care s-au călcat în picioare să vă dea votul.

Nici românii din țară, nici cei din diaspora n-au vrut un președinte decorativ, n-au vrut un om de plastilină care să se-mpace cu toată lumea. N-au vrut să schimbe perdelele la Cotroceni și nici napolitane la bufet. Au vrut să se simtă români. Au vrut să aibă o legătură de suflet cu țara lor, să simtă că familiile lor rămase în țară sunt în siguranță. Nu v-au vrut pe dumneavoastră și pe soția dumneavostră la căldură în Madeira, în timp ce Rusia amenința fățiș țara în care trăiesc familiile lor. Nu v-au votat pentru asta, domnule președinte…

E atât de greu de priceput că nu vrem un om de paie la Cotroceni, domnule președinte? E atât de greu să le fiți recunoscător diasporenilor care v-au făcut președinte? Puteți să vă ridicați puțin de la condiția de provincial și să realizați că nu v-a votat doar Sibiul? Că sunteți președintele tuturor românilor, al României?

Domnule președinte, în fața mea, ca mamă de diasporeană ați căzut toate examenele. Nici copila mea nu se mulțumește cu zâmbetul fals sau cu discursul citit de pe prompter… Și nu vă va ierta niciodată pentru că i-ați permis fără să-i ripostați acelui personaj infam, Călin Popescu Tăriceanu, s-o insulte. Și pentru asta, nici eu, mama ei, nu vă iert în veci.

Foto: Olivia Farcaș. Nota ei de subsol: ”Speranța moare ultima”. 

Read More »

Nu, nu adopt o familie de refugiați!

De copil am învățat ce e solidaritatea și voluntariatul. Cu forța, desigur. Adică, nu te întreba nimeni dacă vrei sau nu să donezi pentru copiii ce mureau de foame în Africa, cumpărai timbrul sau dădeai cei 10 lei pentru UNICEF. UNICEF era la mare modă la vremea aceea. Au trecut zeci de ani, copiii din Africa mor în continuare, tot de foame, în ciuda donațiilor din întreaga lume. Și voluntariatul era tot forțat, nu era nicio plăcere să aduni gunoaiele lăsate de alții prin parcuri au pe malul Crișului, și să le frămânți căcații cu tenișii. Nu era nicio plăcere și niciun voluntariat să te duci la cules porumb sau înșirat ardei pe sfoară la fabrica de conserve, însă la un moment dat, cu toate că știai că n-ar trebui să faci ceea ce nu-ți dorești să faci, ajunseseși să crezi că e oarecum de datoria ta să ajuți, resemnat sau nu.

N-am crescut într-o generație de nesimțiți și nesimțitori, am învățat din familii și la școală să împart cu alții mai puțin norocoși, deși eram oarecum, cam toți la fel. La fel de nenorocoși să creștem și să trăim în comunism. De aceea, pe mulți dintre cei din generația mea, Revoluția i-a găsit majori, plini de idealisme, complet nepregătiți pentru ceea ce a urmat. Învățaserăm în școli de toate și nimic. Nu învățaserăm cum să trăim într-o lume care nu mai semăna cu nimic din ceea ce lăsaserăm în urmă, așa că marea parte a generației mele s-a ratat, a murit sau a emigrat. Puțini dintre cei rămași aici vii sau cu o viață obișnuită, de român între două lumi, s-au resemnat să aștepte ziua de salariu și cam atât.

Acum retrăiesc într-un fel acel voluntariat forțat. Trebuie musai să fiu solidară cu niște oameni care vin dintr-o cultură  diferită de a mea, cu obiceiuri diferite de ale mele, cu mentalitate diferită de a mea.  Și așa cum se întâmplă de obicei, apar niște flower power de nicăieri, care mă arată cu degetul, mă acuză că nu sunt solidară cu necăjiții porniți în bejanie, cu țintă fixă. Germania sau nimic. Germania sau îmi arunc nevasta cu plodul în brațe pe linia de tren. Germania sau moartea. Acești flower power mă obligă să le răspund dacă aș lua o familie de refugiați sirieni acasă, în numele solidarității umane, încercând un șantaj sentimental la care eu nu sunt sensibilă și le răspund, NU.

N-aș lua o familie de refugiați la mine acasă, din simplul motiv că nu am nicio datorie sau responsabilitate față de ei. Asta nu înseamnă că sunt insensibilă la drama multora dintre ei, la imaginile cu copii înecați ai căror tați au supraviețuit miraculos în timp ce-și scăpau copiii în apă. Nu sunt sensibilă la invazia unor masculi care-și pun femeile și copiii scut în fața lor, pe linia de tren sau îi aruncă prin gard. Nu i-aș primi la mine în casă dacă n-ar avea minimul respect să se spele. Nu am pic de respect pentru oamenii care nu se spală. Nu aș primi la mine in casă o familie al cărei mascul ar avea pretenția să-mi acopăr brațele și picioarele în prezența lui, ca nu cumva să-i ofensez obsesiile religioase, și nici să mă trateze la mine în casă ca pe o jumătate de om sau chiar mai puțin de atât. Nu aș primi în casă o familie pentru care m-aș simți obligată să mă duc la ciobani să le cumpăr oi, pentru că eu mănânc porc, vită, pui, pește dar nu mănânc oaie. Dacă vrei să stai la mine acasă, mănânci sarmale sau fasole cu ciolan afumat sau pită cu untură și ceapă. Nu aș primi o familie a cărei femeie a fost obligată și obișnuită să fie tratată ca o zdreanță și cu al cărei mascul aș intra clar în conflict, încercând să-i explic că e și ea la fel de om ca masculul care o desconsideră.

Nu aș primi o familie de refugiați în casă pentru că ar trebui, eu agnostică, să le asigur un spațiu de rugăciune și să respect un ritual religios străin mie și culturii mele. Nu aș primi o familie de șiiți la mine in casă pentru că s-ar încăiera cu familia de suniți adoptată de vecinul și până la urmă aș deveni într-un fel sau altul, din gazdă, victima lor.

Și în sfârșit, nu aș primi o familie de refugiați la mine acasă pentru un conflict pentru care răspunzători sunt cei care-l finanțează, îl întrețin și câștigă bani din asta, mai pe scurt, industria de armament. Pentru că ISIS nu s-a născut din spuma mării, nici n-a colonizat Siria venind de pe Marte. Erdogan finanțează ISIS ca să înlăture Siria din competiția economică, Rusia finanțează ISIS având și ea interese în zonă. Până la urmă, totul se reduce la bani, iar eu nu vreau să fac parte dintre idioții care suportă consecințele lăcomiei mai marilor lumii.

Și la urma urmei, nu aș primi o familie de refugiați la mine în casă, ca să nu mă ”trezesc” într-o dimineață cu gâtul tăiat doar pentru că sunt creștină. Copiii din Africa și aiurea mor în continuare de foame și boli. Oamenii se măcelăresc cu sârg cam prin toată lumea. Doar că acum nu mai sunt la modă copiii din Africa, nu mai sunt la modă femeile oropsite de Afghanistan, a căror viață nu s-a schimbat cu nimic de când s-au dus americanii să le elibereze. Acum la modă e să adopți o familie de refugiați, așa cum era la modă să adopți un maidanez. Nu, mulțumesc, eu nu am suferit și nici nu voi suferi niciodată de corectitudine politică.

Adoptați-i voi, și-mi povestiți după aceea și mie experiența voastră. Da, sunt ironică, pentru că așa cum împrăștiați pe facebook apeluri gen ”adoptați acest suflețel nevinovat că-l iau hingherii! L-aș ține eu dar am deja 3, am alergie, mă dor șalele, n-am bani etc…” Așa că, dragi flower power, sunt sigură că nici o familie de refugiați nu-și va găsi o familie de gazde adoptive. Și mai am bănuiala că faceți propaganda asta din motive egoiste, știind că nu veți fi niciodată nevoiți să adoptați o familie de refugiați sau măcar un copil de-al lor, în condițiile în care nu vă văd niciodată încurajând adopțiile din orfelinatele și spitalele ce gem de copii abandonați. De-ai voștri, de-ai noștri.

Așa că, scoateți-vă degetul acuzator din fața mea și băgați-vă dojenile și ofensele undeva, că-s sătulă de filantropi de tastatură, de moralisti de facebook și fițuici de doi lei! Nu, nu voi adopta nicio familie de refugiați.

  

Read More »

Scrisoarea unei ardelence către România

De la-nceput vreau să subliniez că titlul acestui editorial conține un neadevăr: eu nu sunt ardeleancă, sunt Crișancă. Crișana nu face parte din Ardeal, dar este parte a Transilvaniei.

Dragă Românie,

în 23 de ani am acumulat frustrări pentru o viață întreagă, împărțindu-mi acești ani între speranță și deznădejde. N-aș ști să spun acum procentual, cât din cei 23 de ani au fost anii în care am visat și cei în care mi-am dat seama că nu mai am la ce visa. Au fost ani în care patriotismul și dragostea de țară mi-au fost puse la încercare, și nu rare au fost momentele în care m-am întrebat ca oricare alt transilvănean, ce caut eu în România, de ce sunt condamnată alături de milioane de români să asist neputincioasă la degradarea morală a concetățenilor mei și de ce decid ei pentru mine. N-am făcut din gândurile acestea un secret dar după ce le-am expus am avut parte de reacții la care mă așteptam, deși speram să fiu înțeleasă.

N-am să fac apologia supremației Transilvaniei și nici nu vreau să induc complexe. Nu vreau să culpabilizez țara de dincolo de Carpați și nici să-i jignesc pe cei care trăiesc dincolo de ei. Evident, n-a fost alegerea lor, cum n-a fost nici a mea să mă nasc dincoace de ei. Vreau doar să-mi expun punctul de vedere, în speranța că voi fi înțeleasă în profunzime, pentru că ceea ce voi spune reprezintă gândurile mele și le voi așterne aici fără patimă, fără răutate și încrâncenare. Sunt gândurile multor ardeleni care și le reprimă din eleganță și pentru că așa au fost educați. În momentul acesta, dacă m-ar întreba cineva dacă mi-aș dori independența Transilvaniei, aș spune cel mai răspicat ”DA” posibil, fără ezitări, fără să stau o secundă  pe gânduri. De ce ? Am să expun motivele, repet, fără patimă și fără încrâncenare…

Transilvania reprezintă pentru București și restul țării doar o sursă de venit, așa cum a fost și pe vremea lui Ceaușescu. Nimic nu s-a schimbat de la 89 încoace, pe principiul că Transilvania se descurcă bine merci și singură. E adevărat, Transilvania se descurcă și s-ar descurca și mai bine singură, dar atâta vreme cât trimite bani la bugetul de stat ar trebui să primească exponențial mai mulți bani pentru a se dezvolta, și nu doar atât cât are nevoie pentru supraviețuire.

Transilania nu există pentru guvernele României decât ca o zonă geografică marcată cu $ și este pomenită în rare ocazii în care descinde prințul Charles la casa lui săsească, la câte-un festival, și la 1 noiembrie când toată țara se minunează de cimitirele noastre luminate de Luminacio, ( Ziua Morților ),  când fiecare transilvănean își cinstește morții aprinzând lumânări și acoperind cu flori mormintele celor dragi. Transilvania există prin Sibiu – capitală culturală, Sighișoara de Halloween, Cluj prin Emil Boc, și Timișoara prin țiganii care ocupă centrul orașului, ea există prin procesiunile religioase catolice și eventual, prin folclor. Transilvania mai este pomenită ocazional, vara sau de sărbători, când se-ntorc în țară ”căpșunarii” prin vămile vestice.

Atât reprezentăm noi, transilvănenii pentru România, și nimic mai mult. Statistic, suntem parte a țării, faptic, suntem un teritoriu. Românilor de dincolo de Carpați le place accentul nostru, pălinca noastră, afumăturile și gulașul nostru, care nu e chiar al nostru, e al ungurilor. Românilor de dincolo de Carpați le plac și unguroaicele noastre, dar nu le plac ungurii. Le plac locurile noastre dar noi,transilvănenii, nu le suntem pe plac pentru că suntem mai țepeni, mai liniștiți, mai echilibrați și n-avem gura mare. N-avem pic de ”vrăjeală” în noi, cum spunea cineva din București. Suntem lenți, zic ei, reacționăm mai târziu decât ar trebui.

Cum să ne simțim noi ca făcând parte din România când în loc să fim lăsați să ne dezvoltăm se fac toate eforturile pentru a fi aliniați cu restul țării în sărăcie ? De ce autostrada Transilvania a fost abandonată atâta vreme cât este evident că ar lega România de Occident, ceea ce ar contribui la dezvoltarea econimică a țării întregi, dar s-au făcut autostrăzi care să lege Bucureștiul de mare vara, și de munte iarna ? Ține cineva cont din conducerea de la București de sensibilitățile noastre, de caracterul regional, de felul nostru de a fi și de modul nostru de a gândi și vedea evidența ? Veți spune că suntem reprezentați prin senatori și deputați pe care i-am ales noi, ceea ce e perfect adevărat, numai că, odată ajunși în capitală se pervertesc , se alătură majorității și uită că sunt ardeleni, devin oameni politici.

Dragă Românie, ce reprezintă pentru tine Transilvania în afara unui uger bogat în lapte ? Ce reprezintă locuitorii săi în afara statisticilor, în afara folclorului din Apuseni, în afara accentului lor drăguț și ai kilometrilor de teritoriu care fac din tine o Românie mai mare decât ai fi fără ea ? De ce, când îți convine suntem unguri și-ți amintești că suntem totuși români când țipă ungurii că ne vor ? De ce nu ai puterea, și mai ales voința de a recunoaște că Transilvania este motorul care te ține în viață, asemeni unui furtun indispensabil care te hrănește ca să rămâi vie? De ce nouă, transilvănenilor nu ni se recunoaște meritul supraviețuirii tale, și mai ales de ce ne ignori când ți-e bine dar te bazezi pe noi întotdeauna când ți-e rău ?

Ce e Transilvania pentru România, și de ce aș vrea eu să mai fiu cetățean român ? Ce mă leagă de țară ? Unii ar spune că e glasul sângelui, limba comună, istoria. Glasul sângelui e mut pentru mine, limba e un mod de exprimare, istoria… n-o cunosc așa cum a fost. N-o cunosc și n-o recunosc nici ceilalți dar se leagă de ea ca orbul de traistă. În realitate, eu mă simt marginalizată, uitată, ignorată, cetățean de mâna a șaptea, atâta vreme cât alții decid pentru mine: teleormănenii, vasluienii, gălățenii, brăilenii, etc…  De aceea, dragă Românie, mă simt ca un copil abandonat de mamă, și tot ca un copil abandonat, nu te uit, dar nici nu te pot ierta că m-ai lăsat de izbeliște, și-ți amintești de mine doar când ai nevoie de ceva.

Later edit: Mă înjurați degeaba, iată dovada de netăgăduit și motivul frustrărilor mele:

Mulțumesc pentru atenție. 

Read More »

Noapte bună, România!

Europa s-a baricadat, Ungaria a mobilizat rezerviștii și a scos blindatele la granițe, ceea ce nu se poate întâmpla pe timp de pace. Traficul pe autostrăzile spre Austria e blocat, se verifică minuțios fiecare vehicul, inclusiv camioanele, cozile se întind pe zeci de kilometri și se așteaptă câte 7-8 ore să se treacă frontiera. Între Slovenia și Austria s-au redeschis punctele de trecere, nu poți pătrunde dintr-o țară în alta fără să ți se verifice documentele. Europa, așa cum o știm noi, a încetat să mai existe. Rămâne totuși o întrebare: De ce?

De ce Angela Merkel își distruge propria țară invitând milioane de migranți să cotropească Germania, distrugând practic fiecare țară ce stă în calea hoardelor de năvălitori? Explicația cu îmbătrânirea populației Germaniei nu stă în picioare, aportul la forța de muncă ce l-ar putea aduce acești invadatori, nici atât. Un român, dacă decide să-și caute norocul în Germania sau Austria poate spera cel mult la o muncă necalificată de șantierist sau îngrijitor de bătrâni, acceptând contracte păguboase oferite de negustorii de sclavi din România, care obișnuiesc să le ia până la jumătate din salariul pe care-l produc cu trudă în afară, drept comision. Iar românii sunt creștini, nu se detonează în trenuri, nu pun bombe, nu au pretenția ca gazdele să-și schimbe total obiceiurile la sosirea lor. Doamnei Merkel nu-i plac muncitorii români. Aștepta în schimb, câteva milioane de IT-iști, ingineri, doctori din lumea arabă, cel puțin, așa susține domnia sa.

Când a constatat că a fost invadată de analfabeți violenți și murdari care, nici bine ajunși pe noul tărâm al făgăduinței, au început să vandalizeze, să-i țipe pe străzi Allahu Akhbar, să facă greva foamei că doresc să primească fără să facă nimic, nu mai puțin de 2000 de euro pe lună, ei care pretind că vin dintr-o țară devastată de război unde cu puțin noroc și multă muncă ar fi câștigat poate, 300 de euro, Angela Merkel și-a închis granițele. Să fi făcut un politician cu experiența dânsei o greșeală catastrofală, încât să nu fi putut presupune dezastrul pe care-l provoacă invitând practic o invazie? Greu de crezut… Oricum am pune lucrurile cap la cap, ne dă cu minus, și nu poți să nu te gândești la așa zisele teorii ale conspirației care spun că există un plan bine determinat de distrugere a Europei.

Pentru că așa se vede. Oamenii aceștia și-au vandalizat propria țară, au făcut una cu pământul monumente inestimabile de la ei de-acasă, au devastat și acum totul pe unde au trecut, lăsând în urma lor munți de gunoaie, oameni agresați fizic și emoțional, trenuri și vehicule distruse. Un val de lăcuste în urmă căruia va rămâne pământ pârjolit. Un director de școală din Hamburg a trimis scrisori părinților elevilor, în care le sugera să nu-și trimită fetele cu decolteuri sau cu fuste prea scurte la școală, ca nu cumva să ofenseze ”musafirii” cazați în sala de sport a școlii. Cu alte cuvinte, oaspetele face regula în casa ta. Ceva nu se leagă, totuși… Să fi devenit europenii atât de naivi și nepăsători la propria cultură, rasă și identitate încât să accepte de bună voie ca acestea să fie distruse? Până unde va merge corectitudinea politică și teama de a nu fi acuzat de rasism și xenofobie și cât vor suporta oamenii de rând această agresiune străină? De ce este privit ca pe o crimă instinctul milenar de a-ți proteja casa, familia, căminul, rasa, cultura și religia?

Europa, așa cum o știm noi, a încetat să existe. Ea a fost oferită pe tavă, fără luptă, Islamului, Shariei, decapitărilor, torturilor. Iar acesta a fost doar primul val, au venit bărbații tineri, gata de luptă ce vor pregăti terenul până la primăvară când vor veni femeile, copiii și bătrânii. România rămâne singura țară care, prin conducerea infamă și trădătoare de neam, pare să devină singurul culoar de trecere a calului troian islamic. Pentru că România face doar ”pregătiri” la frontiera cu Serbia, instalează corturi și-și așteaptă musafirii cu pâine și sare. Vizitele primului ministru al României, penalul trimis în judecată cu 17 capete de acuzare în Turcia la Erdogan, sub pretextul unei așa zise operații la genunchi, s-au concretizat în oferirea cu generozitate a unei bucăți din pământul străbunilor noștri, care se pare că nu sunt aceiași cu ai lui Ponta, pentru construcția celei mai mari moschei și centru cultural islamic din Europa. Taman înaintea invaziei. Ce cuvinte ar putea descrie această capitulare, acest cadou oferit fără consultarea populației majoritar creștine în afară de cele de ”trădare de țară”?

Maghiarii și-au ridicat garduri, au pus blindatele la hotare și au mobilizat rezerviștii. Mai mult de atât, au declarat că nu vor ca religia, cultura și modul lor de viață să fie schimbate în numele corectitudinii politice. România, prin vocea penalului Ponta și a ministrului de externe, a găsit de cuviință să ridice coada, ca o capră râioasă și să-i facă autiști și rasiști pe maghiari. Țara vecină e în stare de război, România doarme în izmenele generalului Oprea care ”face pregătiri la granița cu Serbia”.  Noi așteptăm Sharia și primele decapitări. Noapte bună, România! 

Read More »

9 Decembrie 2012, Ziua Victoriei Revoluţiei Antinaţionale şi Antiromâneşti

Dan Popica

Autor: Dan Popica

alegeri

2012, Anul Victoriei” este sloganul de bază al USL, afişat zilele acestea pe aproape toate materialele electorale expuse opulent mai peste tot.


Ca orice victorie, ea este rezultatul unui “război”. Împotriva statului de drept, singurul inamic logic având în vedere componenţa alianţei USL. Pentru că, în mai toate ţările democratice din lume, în general “războiul” se duce între stânga şi dreapta politice, doar în democraţia noastră originală şi dâmboviţeană două extreme se pot coaliza, bineînţeles motivate de interese pe cât de obscure pe atât de perverse.


 “Războiul” a început cam prin 2008. Era în vremea când lucrurile se aşezau pe făgaşul lor, abia devenisem şi noi parte a unei Europe demult dorite, după mulţi ani România înregistra în sfârşit un aşa numit “boom economic”. Dar în aceeaşi perioadă, “hoţii de boi” cam începeau să fie scoşi la lumină de o justiţie care începea să-şi facă treaba din ce în ce mai netimorat, timorându-i în schimb pe penalişti, aceştia declarându-se solidari în dosarele lor, din ce în ce mai numeroase şi stufoase. Şi pentru că “boi” ar mai fi fost de furat s-a conceput un plan care s-o anihileze. Primele semne ale “războiului” au apărut în mârâielile – simple moţiuni de prin Parlament. Apoi a urmat o mică victorie notabilă, din 13 Octombrie 2009, când prima moţiune de cenzură a dărâmat guvernul Boc 1. Nu a fost de-ajuns, aşa că cei doi aliaţi, PSD şi PNL au hotărât să-şi unească frustrările şi urile în Protocolul USL, parafat scriptic în Februarie 2011, alianţa fiind validată definitiv în Septembrie 2011.


“Războiul” efectiv a izbucnit în 27 Aprilie 2012, când au reuşit să preia puterea, în fruntea bucatelor ajungând unul din cei doi co-preşedinţi ai acestei adevărate alianţe contra naturii, cu inexplicabila complicitatea a unor Iude ce şi-au trădat ţara pentru un pumn de arginţi. Pentru că lucirea pumnului de arginţi le-a fost mai dragă.


Şi nebunia a început.


Mai întai la alegerile locale din Iunie 2012, când au fost utilizate mai toate armele posibile într-un tir susţinut şi concentrat în denigrarea sub orice formă a duşmanilor. Astfel, demenţa din acele zile a pus la pământ contracandidaţii care au fost complet anihilaţi în faţa asaltului mortal de abjecţii, minciuni şi invective, impus de cei doi co-demenţi ai acestei armate demente.


După care s-a trecut la executarea celor doi preşedinţi ai celor două camere ale Parlamentului. Reuşită fără echivoc, în pofida zbaterilor fără succes ale adversarului. Unul din cei doi co-demenţi fiind deja Prim Ministru, celălalt a fost numit Preşedinte al Senatului, dar acţiunea s-a dovedit doar o etapă în invazia planificată.


A urmat Avocatul Poporului, căzut victimă total nepregatită unei strategii extrem de pregătite din vreme, ce avea în vedere spulberarea singurului obstacol legal în faţa avalanşelor de ordonanţe de urgenţă ce urmau sa vină. Atunci, într-o dezbatere televizată am auzit întrebarea ce încerca să motiveze oarecum acţiunea: “…să fim serioşi….pe tine te reprezintă acest Avocat al Poporului”? Autoarea ei este actuala demisionară din UNPR, proaspăt ieşită din politică şi emiţătoare de păreri L.Şandru. Întrebarea era adresată cuiva din platou, dar şi acum încă simt că trebuie să-i răspund, pentru că m-am simţit direct vizat de întrebare: “Da, mă reprezenta, iar actualul V. Dorneanu în niciun caz nu mă reprezintă”.


Momentul culminant a fost atins simultan de două explozii de proporţii, ce au zguduit statul de drept până în temeliile sale abia clădite. Una a produs suspendarea Preşedintelui, iar cealaltă amputarea parţială a Curţii Constituţionale, amputare ce a vizat exact acele atribuţii care ar fi putut contrabalansa efectele primei explozii.


Şi a inceput invazia. Cea mai înaltă funcţie în stat a fost acaparată vremelnic de cel de-al doilea ipochimen şef, care, în răstimpul celor 50 de zile de interimat a încălcat Constituţia aproape în fiecare propoziţie rostită.


Hidoşenia armatei şi a celor doi comandanţi ai ei au ieşit la lumină în toată grozăvia lor.


Atunci Europa a spus “Halt”. Şi au dat puţin înapoi, reparând CCR-ul. Primul Războinic, speriat, poate, de grozăvia înfăptuită şi apăsat de povara unui plagiat purtat în raniţă, iar Războinicul Şef, neputincios în istericalele sale de mic hitlerică neînţeles.


Din postura de spectator mut, poporul a fost chemat să se pronunţe în faţa eşafodului pregătit pentru preşedinte. Verdictul nu s-a putut stabili, pentru că raţiunea a ţinut la distanţă de această sminteală mai bine de jumătate din cei chemaţi, ceilalţi fiind de-a dreptul înglobaţi în demenţa naţională, creierele fiindu-le spălate sistematic şi minuţios ori pur şi simplu neexistând, fiind inventaţi, clonaţi sau înviaţi, după caz.


Lucrurile păreau să se liniştească după această “vacanţă tragică”, dar “războiul” a continuat împotriva oricărei logici. Astfel, au fost atacate, cu mai mult sau mai puţin succes, ANI, DNA, ÎCCJ, CSM, instituţii parte a Statului de Drept. După decapitarea ICR-ului, au fost executate linşaje publice, Cărtărescu, Patapievici şi alţii fiind călcaţi în noroi de cizmele murdare ale unor aşa zişi jurnalişti, în fapt mercenari ai denigrării şi propagandei de tip Goebbels. În ajutorul acestora a venit şi cea mai recentă acţiune îndreptată împotriva CNA-ului, acestuia, ca tuturor celorlalte instituţii, pur şi simplu fiindu-i distrusă existenţa, mercenarii ca Gâdea, Badea, Ciutacu, Striblea et. comp. putându-şi de-acum vărsa lăturile în voie pe sticlă.


Ultima redută, electoratul român, se află sub plin asediu, asupra sa utilizându-se toate armele posibile: minciuna, denigrarea, atacul la persoană, ipocrizia şi fariseismul, abjecţia şi duplicitatea, toate în încercarea de a-i smulge o validare absolut necesară în reuşita invaziei. Ţara este invariabil împărţită în două Românii, pe măsură ce oamenilor le dispare şi ultima fărâmă de raţiune.


Şi este previzibil că vor reuşi. Astfel, este foarte probabil ca ziua de 9 decembrie 2012 să fie ziua Victoriei. Dar, Statul de Drept aparţinând de drept poporului, va fi Ziua Victoriei Împotriva Poporului, ziua în care minciuna a învins adevărul, iar raţiunea a fost asasinată de inconştienţă şi îndoctrinarea extremă. Pentru PSD va fi ziua triumfului rânjetului ce ne-a confiscat prima Revoluţie. Pentru PNL va fi ziua victoriei sale împotriva propriei ascendenţe istorice.


Va fi şi Ziua Înfrângerii României raţionale de către o Românie distrusă şi acaparată de o haită de ciolănişti virtuoşi.


După o astfel de victorie, va apare Rezistenţa, în graniţele României raţionale. Ea nu va fugi în munţi şi nici nu se va ascunde în subteran. Va ramâne la vedere, cu puterea cuvintelor şi a faptelor, cântându-şi mai departe imnul “Deşteaptă-te Române”, aşteptând întoarcerea celorlalţi, ca împreună să ne luăm înapoi cea de-a doua Revoluţie confiscată, cea a bunului simţ şi a raţiunii, care va mătura de pe scena istoriei aceşti vremelnici antiromâni.

  Read More »

36 de zile , fără zece ore …

Acesta este timpul scurs de la alegerile parlamentare din 9 decembrie până în momentul scrierii acestor rânduri. Să facem un bilanț fără părtinire a ceea ce au votat românii pentru viitorul lor pe patru ani.  Au votat promisiuni, se știe, dar să nu vezi prăpastia dintre vorbe și puterea reală de a le transforma în fapte înseamnă că-ți dai singur șutul necesar căderii (în prăpastia propriului faliment, al celui casnic). ”Faimosul” document ”Bugetul cetățeanului” ne arată ce s-a votat de fapt.


În primul rând, raportorii au început cu  lamentări referitoare la greaua moștenire lăsată de guvernul precedent (Ponta1, se înțelege, nu ?) – care în mod real nu a guvernat din mai până în decembrie 2012 pentru că a avut de croșetat rezultatele alegerilor din decembrie (liste mistificate pentru locale, un referendum care nu a folosit nimănui dar care a risipit ceva bani din buget, tentative de a găsi miniștri la justiție și educație etc.)


Dar demagogic și lipsit de esență documentul precizează : ”Modelul greșit al austerității nu a fost sustenabil. Românii au vrut schimbare. (Ajustarea a fost necesară din cauza deficitului bugetar prea mare/ Cum s-a făcut? Prin austeritate, inechitate și subdezvoltare. Deși s-a realizat ajustare bugetară, s-a creat o nedreptate socială, au crescut inegalitățile și o subdezvoltare economică.”[1]


În contraparte, ce se propune? ”Un alt model : disciplină, dezvoltare și echitate. (Guvernul este dator să aplice disciplina fiscal-bugetară, să corecteze inechitățile sociale și să ia măsuri care să ducă la dezvoltare. / Disciplină fiscală = reguli aplicabile pentru toți ; contribuabilii corecți trebuie încurajați. Război total evaziunii fiscale. / Disciplină bugetară = reducerea deficitului bugetar, eliminarea risipei în cheltuirea banului public, creșterea eficienței investițiilor / Echitate fiscală = stabilirea unei sarcini fiscale în funcție de puterea fiecăruia de a plăti).”


După cum se observă din formulări, dincolo de criticile aduse în prima parte, ceea ce-și propun să realizeze este enunțat stereotip, demagogic, neînțelegându-se și cum se va ajunge la dezvoltare (”măsuri” , care ?). Ceea ce amuză copios este faptul că se admite din start că există și contribuabili corecți care trebuie încurajați (cum ?, iar nu se spune). Important era mai degrabă să se găsească soluții pentru ca toți contribuabilii să devină corecți. Este ca și cum ai premia pe cineva pentru faptul că nu fură, când este normal și în firea lucrurilor să nu furi. Dar, vorba veche din bătrâni, ”pasărea pre limba ei piere”, sau ”el se jură că nu fură, dar l-am prins cu rața(teza)-n gură”.  Apoi,  niciun cuvânt despre strategia ”războiului total” –  tactică secretă, omerta.


Ultima parte e însă și mai spinoasă și se va vedea în ce măsură se va stabili puterea fiecăruia ”de a plăti”. Vedeți bine că nu se amintește de creșterea puterii de cumpărare, de îmbunătățirea, sau îmbogățirea coșului zilnic, ci de capacitatea de a plăti. Poporul este sursă de venit pentru guvern, nu guvernul este dator să îmbunătățească legile și mijloacele prin care să contribuie la bunăstarea cetățeanului. Oare de ce citind acest document, un ecou al versurilor lui Goga revine strident în memorie ?  – ”ca vita de la plug”.  Curat democrație, ”nu-i așa ?”


Victor Ponta din guvernul 2 nu pare a fi același cu Ponta Victor din guvernul 1. Până în decembrie, ne amenința cu ”vom face”, ”vom mări”, ”vom spori” (cu toate promisiunile centrate pe bunăstarea cetățeanului), dar de pe 9 decembire până acum discursul și-a schimbat centrul de greutate pe ”vom analiza”, ”PIB secret”, ”tranșe”, ”vom încerca”, dacă avem în vedere și documentul ”Starea națiunii” prezentat public acum câteva zile. Așadar, nimic sigur, nimic clar și coerent, doar nesiguranță și incertitudine în strategiile guvernului arată limbajul în care documentele sunt redactate.


Cea mai mare și mai îmbucurătoare veste : fiecare român este dator la stat cu  2500 de euro[2], la care se adaugă 700 de euro/cetățean ”paguba generată de datoriile istorice” (pag. 18).  Bebelușii y compris (plătești pentru că te naști în România – sic!).   ”Ura !!!!!!!” or fi strigând corurile de manifestanți ”ad-hoc organizați” în plină iarnă de Antene în fața Casei Poporului.


Mărirea salariilor bugetarilor era prevăzută de guvernul Mihai Răzvan Ungureanu (n-a fost lăsat) , iar guvernul Ponta2 nu a făcut decât să constate că nu se poate ce zicea guvernul Ponta1 – adică să mărească salariile dintr-un foc, ci eșalonat, țineți-vă bine!, pe 16 luni (un an și patru luni). Adică unul sau maximum două procente lunar, atât cât să anestezieze parțial scăderea puterii de cumpărare.  Și-mi bazez afirmațiile predictive referitoare la diminuarea valorii reale a salariului pe o sursă credibilă, calculele culese de doamna Anca Boagiu de la INS : ”Rata anuală a inflaţiei în 2012 a fost de 4,95%, 
În decembrie 2012, preţurile au crescut cu 0,6% faţă de noiembrie, pe fondul scumpirii alimentelor cu 0,66 procente, a mărfurilor nealimentare cu 0,89%, în 
timp ce serviciile s-au ieftinit cu 0,19%.


Rata medie lunară a inflaţiei în anul 2012 a fost de 0,4%, faţă de nivelul de 0,3% consemnat în 2011…”[3]  Așadar, e de bine, nu ? Pe lângă acestea, nu toți bugetarii  își vor putea păstra locurile de muncă, ci în special pompierii, polițiștii și medicii. Mărețe timpuri, mărețe idealuri, ”nu-așa”[4] ? Și toate acestea sunt posibile cu o simplă ștampilă de vot.


Iar revin la ce se întâmplă prin alte democrații. Nimeni nu este concediat decât pentru grave erori profesionale. Dacă instituția reduce din personal, o face cu cap, propunând exclusului soluții pentru un alt job, nu îngroșarea rândurilor șomerilor. Și există un întreg aparat al statului care se ocupă de acești semi-șomeri.


Amuzantă ar fi și pagina 12 a documentului, dacă nu ar fi de plâns. Se menționează acolo că se vor reduce cheltuielile pentru parlament. 588 de parlamentari în 2013 vor încasa salarii mai mici decât 300 de parlamentari în 2012 ? Pe când o grevă în Parlament ?


Întorcându-ne puțin spre pagina 7, ne întrebăm ce reprezintă concret ”alte transferuri și cheltuieli” în valoare de 2,9 miliarde de euro (atenție, nu de lei !) ? Și lista întrebărilor retorice ar putea continua.


[1]http://issuu.com/victorponta/docs/bugetul_cetateanului_2013?mode=window&viewMode=doublePage, pag. 3


[2]http://issuu.com/victorponta/docs/bugetul_cetateanului_2013?mode=window&viewMode=doublePage , pag. 6


[3] http://www.ancaboagiu.ro/stiri/unii-muncesc-altii-mint-pana-cand/


[4] Aluzie la binecunoscutul tic de limbaj al lui Silviu Brucan


Autor: Gabriela Mocanasu


Acest articol a fost citit de 513 ori


Recomandă acest articol:


Comentarii


comentarii

  Read More »

256

Nu am mai scris de marți, de la începutul puciului parlamentar. Am așteptat să văd finalul. Îl bănuiam. Îl miroseam. Tot timpul ăsta, am fost activ pe Facebook. Am ieșit de două ori în stradă. Mi-am manifestat nemulțumirea, ca mulți alții de altfel, în toată țara. Am trimis sesizări la Parchet, Avocatului Poporului sau mesaje de sprijin, de suport către Președinție. Am schimbat mii de mesaje cu prieteni, cu oameni pe care nu i-am întâlnit niciodată, din toată țara sau din străinătate.


Am descoperit că nu suntem puțini. Suntem mulți, chiar foarte mulți. Dar pentru a avea o șansă la referendum, trebuie să strângem rândurile. Doar așa putem izbândi împotriva celor 256 de infractori din Parlamentul Rușinii Naționale care se interpun, în acest moment, între noi și viitorul copiilor noștri.


Căutați-le numele, scormoniți-le trecutul, CV-urile împopoțonate cu doctorate plagiate și masterate inexistente. Sunt oameni mânjiți, cu un trecut murdar, conflicte de interese și îmbogățiți din contracte ilegale cu bugetul de stat. Au mașini de fițe, yachturi, vile de lux și-și trimit progeniturile la universități scumpe din Europa sau de peste ocean. România este doar o vacă de muls pentru ei. Aici și-au făurit, în toți acești ani, un stat al lor, o țară pe care o pot silui și jecmăni în voie. Fără frica că ar putea fi, vreodată, trași la răspundere pentru nelegiuirile lor.


De aceea l-au suspendat pe președinte. De aceea l-au trimis la tăietor, ca pe un miel de Paște. Pentru că acest om le-a creat cele mai groaznice coșmaruri din 2005 încoace. Coșmaruri populate cu zăngănit de cătușe, gratii, procurori și judecători incoruptibili.


Dacă pedeapsa cu moartea ar mai exista în România, astăzi l-ar fi ghilotinat, în direct, la o oră de vârf și fără nicio judecată. Oricum, toată mascarada la care am asistat în ultimele zile a fost doar o execuție sumară care s-a desfășurat în public, sub ochii noștri. Pofta de sânge a poporului uslamist, manelizat și spălat eficient pe creiere de antenele varanului cu sânge securisto-bolșevic, a fost satisfăcută. Rânjetele scabroase ale adoratorilor de ciutaci, mircea-bădiști, dane-grecu sau gâzi-mihai s-au lățit pe ecranele televizoarelor, în toată splendoarea lor.


Cu asta va trebui să luptăm, în zilele și săptămânile care vor urma. Și mai apoi, în anii următori. Pentru că ar fi cea mai mare eroare să credem că i-am învins după ce președintele se va întoarce la Cotroceni. Nu, oameni buni! Lupta abia atunci va deveni mai acerbă, și va trebui să stăm pe baricade până când îi vom îndepărta definitiv din spațiul public și din politică pe cei 256 de trădători ai României care au votat astăzi pentru suprimarea statului de drept în această țară. Și să ne asigurăm că, printr-o Constituție modernă, legi și regulamente clare, care să nu lase loc de interpretare, cei 256 și alții asemenea lor nu se vor mai întoarce niciodată în viețile noastre.


Depinde doar de noi cât de repede o vom face, cât de hotărâți suntem și cât de mult ne dorim asta. Au doborât un președinte ales al unei țări democrate, membră a UE, în mai puțin de 3 zile! Trecând cu bocancii peste Constituție și peste propriile regulamente…Îmi place să cred că, multiplicat cu 256, noi putem spera la un rezultat mult mai bun. Voi ce părere aveți?…

  Read More »