Iohannis și Marele York Mihalache

Am văzut o mulțime de politicieni adormiți pe la diverse ședințe, în plenul Parlamentului, la congrese. O fi plictisitor să asculți o mulțime de vorbitori care nu au nimic de spus sau chiar dacă spun ceva notabil, nopțile pierdute la poker, la cârciumi de lux sau cu curvele, te doboară, oricât de politician ai fi.

Oboseala cronică a lui Crin Antonescu o cunoaștem cu toții, doar de la pupitrul prezidențial nu ne-a oferit o mostră de picoteală ad interim. În rest, a ațipit pe unde l-a răpus oboseala și grija față de țară. Moș Iliescu are o scuză, e la vârsta la care Pampersul devine o necesitate. Și Nicușor avea o scuză când a adormit la semafor, era beat rangă și mai era și copleșit de grija județului și a șpăgii pe care o avea de încasat în ziua aceea. Dacă nu era zi de șpagă, probabil că se ducea acasă să se culce.

Și pe generalul Oprea l-am văzut cam rupt în gură ieșind dintr-o cârciumă de lux, dar el, ca un militar de intendență, cu siguranța bețivului că se poate preface treaz, a dat interviu, asta salvându-l probabil, de un somn în boscheți sau pe spațiul verde.

E uman să te pălească somnul din când în când, omenește e de înțeles. Ceea ce nu este de înțeles e că atunci când te prezinți cu președintele României la o întâlnire la nivel înalt, într-o țară străină, în pauză de discuții sau nu, să adormi ca un porc ghiftuit pe scaun, să mai și horcăi, să sforăi și să oferi o priveliște dezgustătoare de la înălțimea funcției de consilier prezidențial. Atâta că nu-și băgase mâna în prohab să se scarpine la ouă și sper din suflet că nu a tras și niște bășini pentru a creea ”atmosferă”. Acesta este Dan Mihalache, zis și Mahalache, acesta este omul pe care președintele României înțelege să-l care după el la toate ieșirile în străinătate. Acesta este animalul de casă al președinției, din rasa Marelui York, de aceea, Klaus Iohannis ar putea foarte bine să ducă la întâlniri cu oficialii și omologii străini, un porc în lesă. Măcar ar trece drept excentric.

Tot de neînțeles este și faptul că o mulțime de guriști au ales să-i ia apărarea lui Mihalache pe diferite posturi de televiziune unde s-a dezbătut ”problema”, care de fapt, nu e o problemă ci o rușine națională. Alte posturi au ales să treacă nonșalante cu vederea acest ”incident”, cele care se ocupă doar de Băsescu și de fundul Elenei Udrea.

De neînțeles este că această ispravă a bravului Mihalache s-a petrecut în vară și, cu toate astea, președintele Plantă, președintele Decor, președintele Ficus a decis să-l ia în suită și în vizitele care au urmat, cu toate că normal era să-l fi pus pe liber, măcar că i-a afectat augusta-i imagine imperială, dacă de cea a României simte doar o durere în… frunză.

M-am amuzat văzând imaginile apărute pe net. M-am amuzat și nu prea, pentru că oricum suntem de râsul curcilor cu un premier pus sub acuzare ce nu se dus nici mort din post, cu un președinte PSD condamnat în primă instanță, cu un Guvern care a produs 14 miniștri penali, cu un Parlament complice cu corupții, ce înțelege să ungă cu mir infractorii, cu o opoziție la fel de complice, de formă și de sanchi și cu un președinte turist din a cărui activitate reținem niște propoziții ieșite printre maxilare încleștate și multe, multe vizite și concedii.

Râdem amar, doar umorul ne-a rămas, ca aproape întotdeauna în istorie… Umorul ne prisosește, face haz de necaz dar dacă am fi pe jumătate atât de curajoși pe cât suntem de glumeți, astfel de lucruri nu s-ar întâmpla. Oameni ca aceștia care se prefac că ne conduc, n-ar avea ce căuta în structurile de conducere ale țării. Să recunoaștem, niciodată n-am fost reprezentați de atâția proști, infractori, semianalfabeți, oameni de nimic, ca acum. Dar pentru că avem umor, râdem de noi când de fapt, noi râdem și ne batem joc de noi înșine, de România întreagă.

Mihalache, te credem, meditai, nu dormeai, așa că, nu fi supărat că au apărut pozele cu tine prăvălit ca ultimul bețiv peste spătarul scaunului. Hai, sus gușa! Așa, acum și cealaltă! 

Read More »

E Imnul României, proștilor, nu al lui Traian Băsescu!

Azi e ziua Imnului de Stat, ziua în care va fi intonat cu tot cu strofa ce conține numele lui Traian. Desigur, nu de Ponta și Compania, nici de proaspăta aliață PDL-PNL care manifestă aceeași alergie la numele Traian, chiar dacă e vorba de Traian colonizatorul, și nu de Traian dictatorul.

Infantilismul cu care s-a ciuntit imnul național, invocându-se necunoașterea, greșeli tehnice și clasicul ”habar n-am”, ne arată ce clasă politică avem, cât respect are pentru simbolurile României, deși sunt aceeași politicieni care ne îndeamnă să fim mândri din cale-afară că suntem români. Ei, bine, eu nu prea mai am cu ce să mă mândresc zilele astea. Nu neapărat din cauza imnului pe care-l consider nepotrivit, deprimant și care conține un mesaj ce sugerează eterna adormire românească, somnul cel de moarte, ci pentru că simbolurile statutului ar trebui respectate în primul rând de cei ce reprezintă statul. Ori dacă ei nu respectă instituțiile și simbolurile, de ce le-ar mai respecta românul de rând?

Nu sunt mândră de România de acum, nu sunt mândră de faptul că eu sunt româncă, și asta nu pentru că aș fi avut vreodată de suferit în străinătate din cauza naționalității mele, ci pentru că motivele de mândrie sunt firave și răzbat printr-un fel de pâclă deasă din care înțeleg doar că originea nu ți-o alegi. Mă bucur în schimb că nu m-am născut în Etiopia, de exemplu, sau în vreo țară fundamentalist islamică în care să fiu ucisă cu pietre pentru opinii. Nu suntem nici noi departe însă, BOR lucrează pe toate căile, văzute și nevăzute, cu sârg și dăruire.

Dacă nu sunt mândră pentru că nu mai deslușesc conceptul mândriei naționale în vremuri în care tot ceea ce se întâmplă în țara asta ciudată este complet în dezacord cu legile firii, ale bunului simț și chiar al simplei normalități , nu văd niciun motiv de a-mi da cu pumnii-n piept și de a rosti fraze sforăitore în zilele de sărbătoare, există totuși valori pe care le respect: drapelul, armata și imnul pe care l-am prețuit pe vremea când era interzis de teama deșteptării românești, temere fundamental greșită, dovedită ca fiind nerealistă după 25 de ani de legalitate.

Poporul nu doar că nu s-a deșteptat, ba chiar doarme și mai adânc și naște monștri pe care-i propulsează să-i administreze mai departe somnifere. Când dormi adânc nu mai simți nici durere, nici foame, nici dezgustul, nici rușinea. Doar cine tropăie prin casă, trântește ușile, vorbește tare despre justiție, deranjează. Poporul vrea liniștea mult invocată de la Iliescu încoace. Să-și doarmă liniștit somnul cel de moarte în care-l adânciră cei pe care i-au ales, cei pe care cu siguranță îi vor alege și de-acum încolo, vigilenții ce veghează ca națiunea să moțăie netulburată, neatentă și nepăsătoare în timp ce i se cotrobăie în buzunare și portofele.

Cu siguranță azi, multe mâini se vor lipi de inimă, multe priviri vor scânteia de un patriotism gălăgios, mincinos, de paradă, de campanie electorală. Cu siguranță, frazele ce se vor rosti, vor invoca apriga determinare de a servi patria, poporul și drapelul, după care patriotismul va fi potolit cu doi mici și-o bere, sau exacerbat, după caz… Se știe bine că patriotismul românesc crește în funcție de cantitatea de alcool dată pe gât în jos, altfel s-ar auzi foarte rar sau deloc frânturi din cântece patriotice gen ”Așa-i românul” sau ”Treceți batalioane române Carpații”, din care oricum, nu se știe pe de rost decât prima strofă sau refrenul, la fel ca și în cazul Imnului de Stat, de altfel.

Bagă, maestre, decât un instrumental la masa din fund la domnul Ponta, că el e alergic la versuri, la fel ca și domnul Blaga, Iohannis și toată șleahta de hămesiți ce așteaptă cu balele prelingându-li-se peste gușile de umflați la țâța statului, să plece Traianul. Schimbați, băi, imnul ăsta cu o manea s-o știe toată lumea. Să dea tot melteanul din buric când o aude, să se frece pe burdihane și să arunce cu bani în fanfara Gărzii de Onoare, că și așa trebuie să dea onorul la toți păduchii pesediști, barem să plece fericiți la casele lor cu buzunarele tunicii pline. Sau dacă nu manea, măcar ”Pinguinul” care, în pofida faptului că este cea mai cretinoidă formă de exprimare a veseliei de la Comuna Primitivă încoace, o știe fredona tot poporetul, bașca o mai și țopăie cu o frenezie de Grădina Zoologică, sectorul Cimpanzei.

Hai, să ne trăiască Imnul de Stat, să ne trăiască și să ni se-adâncească somnul dulce de rumegătoare plictisite de viață. Să fim treziți doar de propriul sforăit. Culcă-te la loc, Românie, la trecutu-ți mare, niciun viitor! Pleacă Traianul și nu te mai dereanjează nimeni. Somn ușor, vise plăcute, spumege pocalul, sfoorrr, sfoorr…

 

Read More »

Dragnea, masturbează-te în loc să ne-o tragi nouă!

Corectitudinea politică pe înțelesul tuturor: o minoritate are întotdeauna un avantaj asupra majorității, contrar legilor firii, celor ale naturii care, perfectă cum e, a rânduit ca întotdeauna noul venit să se adapteze comunității de adopție. Numai că lumea s-a întors cu fundul în sus de prea multă corectitudine politică, izvorâtă, mai mult ca sigur din doctrinele comuniste care stipulau că toți suntem egali.

Corectitudinea politică a pornit din SUA și a prins repede rădăcini în Europa plictisită, snoabă și inconștientă, blegită de prea mult bine și idei socialiste. Adică, dacă eu câștig în Franța (campioana snobismului mondial) 3000 de euro pe lună, cu toată zgârcenia proverbială, pot să dau 20 de euro unui refugiat, azilant sau fost cetățean colonizat de Franța. Dacă sunt un german care câștigă 4000 de euro pe lună, având conștiința încărcată de cele două războaie mondiale provocate de țara mea, mă simt obligat să dau 100 de euro pentru orice persoană care intră legal sau ilegal în Germania, pentru că din punctul meu de vedere ca fost agresor, nu-mi dă mâna să mă revolt sau să judec, sau să gândesc măcar ce se va întâmpla cu țara, cu banii mei, cu familia și cu căminul meu când vor veni câteva milioane de migranți ce vor pretinde că ceea ce e al meu le aparține, garantat de Allah și mă vor obliga în numele aceluiași Allah să le predau banii, casa la cheie și eventual fiicele sau chiar soția mea.

Îmi amintesc cât de surprinși au fost elvețienii când i-au năpădit țiganii noștri și i-au jefuit și furat cu atâta ușurință, pentru că nu doar că nu li se opunea rezistență dar naivitatea elvețienilor obișnuiți cu traiul tihnit, departe de toate zbuciumurile lumii, de războaie, de migrații, aproape că i-a invitat pe concetățenii noștri ”întreprinzători” să-i fure cu drag și sârg. Ceea ce au și făcut, până când instinctul de conservare adormit pe pajiștile idilicei Elveții s-a trezit la realitate, realizând că nu toți oamenii sunt la fel, sau cel puțin, cei cu fuste crețe, mustăți și piele închisă la culoare, sunt nițel diferiți. Așa au învățat să-și încuie ușile, să-și păzească buzunarele, poșetele și să fie cu ochii în patru la bancomate. Poate că invazia alor noștri i-a pregătit pentru invazia de acum, poate nu. Poate i-a găsit mai treji, mai vigilenți… Rămâne de văzut.

În România, corectitudinea politică s-a rezumat până acum la discriminarea țiganilor, dar s-a rezumat doar la pâre colegiale între ziariști de etnie rromă și români care au încălcat consemnul de a minți în privința țiganilor, omițând să-i înfățișeze ca pe cetățeni cu drepturi mai egale decât ale majorității. Nu intru în detalii, pomenesc doar de călătoriile lor gratuite, de furtul de curent, de fier, toate astea tolerate în numele corectitudinii politice dar și a unei resemnări seculare vis a vis de etnia respectivă.

Acum, un condamnat penal, Dragnea, extinde corectitudinea, cuprinzând politica în sine. Adică, nu mai ai voie să spui că PSD-ul, de exemplu, e un partid de mafioți, că PNL-ul e la fel, nu mai e voie să spui că Parlamentul e o adunătură de trântori semianalfabeți și șpăgari, nu mai e voie să spui că cel mai cinstit guvern a dat 14 miniștri penali. Curat murdar, coane Dragnea, venind de la unul care a fraudat alegerile democratice, să te trezești s-o faci pe corectul, că vezi Doamne, niște hoți ca voi se pot simți discriminați, ofensați, loviți în aripă.  Dar noi, ăștia jefuiți de 26 de ani, jupuiți de taxe, una mai absurdă ca alta, noi cei ai căror copii sunt victimele unui sistem de învățământ distrus cu bună știință ca să aveți voi, politicienii, masă de cretini votanți, noi cei ale căror vise au fost spulberate în patru zări, noi cei care am plecat sau am trăit despărțirea dureroasă de familiile noastre, noi ce-ar trebui să vă facem, domnule Dragnea? Ce ați merita voi, cei care nici măcar libertatea de exprimare nu mai vreți să ne-o lăsați?

Ce-ați merita voi, îmbuibaților, securiștilor, șpăgarilor, mafioților, nesătuilor, mincinoșilor, secăturilor, parveniților, hoților, ce-ați merita să vă ofere neamul ăsta în schimbul celor 26 de ani de tâlhărie la drumul mare? Nu voi avea voie prin lege să vă fac hoți? Vă voi face. Nu voi avea voie să spun că sunteți niște mafioți? O voi face. Am trăit o bună parte din viață pe vremea lui Ceaușescu și tot am spus ce-am avut de spus. Nu m-am temut atunci, nu mă tem nici acum. Nu am cum să mă tem de niște infractori cu tinichele de coadă, de niște bandiți care au furat statul atâta amar de ani și au ajuns să și facă legi care să le protejeze feng shui-ul.

Nu vă place că vă facem hoți? Nu mai furați! Nu vă place că vă facem mincinoși? Nu mai mințiți! Nu vă mai place poporul ăsta al cărui ultim refugiu a rămas umorul, plecați! Nici așa nu vă mai vrea, și așa vă disprețuiește, vă râde în față și-n spate, vă urăște și vă vrea duși. Plecați, nu dați legi care să vă protejeze demnitatea pe care n-o aveți. Un om care bagă mâna în buzunarul altuia, nu are demnitate și nu are nici dreptul să stea cu coada pe sus. Într-o țară normală, într-o lume normală, ați fi demult după gratii, la muncă silnică, fără posibilitatea de a vă cumpăra lucrări științifice, voi, niște analfabeți sadea, ca să ieșiți cu nasul pe sus din pușcărie.

Ungaria construiește garduri la frontiere cu pușcăriașii, și bănuiesc că nu i-a întrebat nimeni dacă vor sau nu. Ceaușescu pava drumuri cu pușcăriașii, și nici el nu i-a întrebat dacă au chef să iasă la muncă sau nu. Așa ar trebui să se întâmple și cu voi, cei care ați înfundat pușcăriile sau sunteți pe cale s-o faceți: să munciți ca să vă plătiți sejurul, că doar nu v-a trimis societatea în stațiune sau la facultate.

Revenind la corectitudinea politică… Atâta timp cât societății majoritare i se pune pumnul în gură sub amenințarea unor amenzi uriașe, în favoarea unei minorități, indiferent că e vorba de etnie, de orientare politică, de sex sau de orice altceva, se cheamă dictatură și îngrădirea dreptului la liberă exprimare. Germanii o experimentează chiar acum. După ce că le oferă casă și masă refugiaților, aceștia cer și femei. Am văzut un clip în care unul dintre invadatori se plângea că îi sunt umflate testiculele și că are nevoie, el și ceilalți ce dădeau aprobator din cap, de femei. Să li se dea femei. Da, domnule Dragnea, ăia vor și femei pe lângă casă și masă, bani gratis, așa cum și tu vrei să fii și la putere, și să furi, și să fraudezi dar și să rămâi liber. Vă sugerez călduros și dumneavoastră, ca și ”refugiaților” acelora, să vă masturbați în loc să ne-o trageți nouă. E și asta o formă de corectitudine, chiar dacă nu politică, nu-i așa? 

Read More »

Dragă Camelia Voiculescu…

Dragă Camelia,

Îți încredințez astăzi această scrisoare ca pe un manifest pentru viitor. Pentru un viitor nu foarte îndepărtat, în care tu vei trece de pragul maturității, iar tatăl tău va iesi de la Rahova. Îți scriu ție, în speranța că Ilinca lui Dan Tapalaga, alături de multi alti copii vor construi o lume în care sa încăpem și noi, cei care ne-am saturat de voi. Poate că atunci când vom veni acasă cu pungi pline de medicamente, copiii nostri buni ne vor îngriji și ne vor mângâia și se vor ruga la Dumnezeu să mai stăm puțin alături de ei si nu de Antena 3.

Poate ție nu-ti va fi nici atunci rușine și nici nu-ți vor crea nervozitate sau dispreț momentele de familie cu Gadea, Badea si Ciuvica mergind in sir indian la toaleta istoriei pentru că vezi, așa e vârsta. Poate că le vei cumpăra tu însăți mult hulitul Urinal de azi. Poate că nu vei simți că îți strică masa cu prietenii Oana Stancu. Și poate că în loc s-o trimiți în colțul uitării, o vei duce la un consult.

Camelia, Tatal tau a luat o condamnare de zece ani cu executare, dar Antena 3 e inca la vremea poveștilor. Roagă-ți tatăl să-și amintească de banii de la Crescent si de hârtia pe care turna la Securitate așezand litere dupa litere. De băncuțele din strainatate prin care a deschis conturi si de tepele de la Vitrocim. De verisoara aia a lui pe care a dat-o in gat la Secu. De Seres, de Pantis si de Mencinicopschi care au ajuns dupa gratii din cauza lui. Oare mai au dinți? Oare nu se înghesuie ei la vorbitor vinerea pentru că l-au ascultat pe Dom’ Profesor? Oare se bucură? Sau așteaptă resemnati ziua in care vor vedea iar soarele? Întreabă-l despre privatizarea ICA si terenurile de la ADS luate cu arenda mica-mica și cum s-a ales cu ele. Întreabă-l dacă nu cumva adunătura asta de la Antena 3 e reteta cu care tatăl tău ti-a facut tie fabrica de piine. Întreabă-l dacă adunătura asta nu are cumva si niste imprumuturi de sute de mii de euro luate de la el pe care nu i le vor putea plati nici in 40 de ani!

Camelia, Și te mai rog ceva: ai putea, când îi pui aceste întrebări să fie și Gadea, Badea si Ciuvica prin preajmă? Iar televizorul ar putea fi oprit? Că doar nici tu n-oi mai fi vreo tinerică sa ai atitia nervi incit sa te poti uita la Sinteza Zilei! Oare despre Dan Constantin crede in sfirsit si tatăl tău că e indecent să mai fie jurnalist? Că e decuplat, prăfuit și vai de capul lui obligând o lume întreagă să-l suporte și să-i asculte hârâitul tot mai obosit? Că doar nu-si inchipuie ca mai e ca pe vremea cind a devenit activist PCR acum 50 de ani!

Camelia, Îți doresc ca aceste întrebări să-ți aducă un tată care să-ti gaseasca un barbat mai putin santajist decât cel cu care trăiești azi!

(Acest text este un pamflet scris de Robert Turcescu) 

Read More »

Cum au contribuit bogații la sărăcirea unei țări întregi

„Nimeni nu este suficient de bogat ca să-și poată răscumpăra trecutul” – OSCAR WILDE
John Kampfner a scris o istorie colosală a celor care s-au îmbogăţit de-a lungul timpului („Bogaţii. O istorie de 2000 de ani de la sclavie la superiahturi”). Roma antică (Crassus), Evul Mediu – cucerirea normandă, în Anglia, distrugerea vechii aristocrații și înlocuirea ei cu noii stăpâni de origine și cultură franceză (Alain le Roux), în frunte cu regele William zis Cuceritorul, epoca Renașterii cu bancherii florentini (Lorenzo de’ Medici) şi marii comercianţi ai Europei, absolutismul și luxul regelui Franței Ludovic al XIV-lea (sec XVII-XVIII), apariția baronilor briganzi de la sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX – Andrew Carnegie (SUA) și Alfred Krupp (Germania), culminând cu bogații din secolul XXI: oligarhii din Rusia, Emirate şi China şi „the geeks” din Silicon Valley – SUA. Toţi au plecat de undeva de jos şi au făcut avere prin diverse metode, mai puţin cinstite şi mai mult mârşave, prin spirit întreprinzător, spoliere sau prin moşterniri. Ambiţia, determinarea, oportunismul sau trădarea au fost ingredientele principale ale parvenirii şi îmbogăţirii lor.

La noi în România lucrurile stau la fel ca în Rusia. Oligarhii autohtoni sunt mai mici decât oligarhii ruşi, dar îmbogăţirea rapidă, de după 1990, a avut aceleaşi cauze şi efecte pe termen lung. Deși noi nu avem resursele Rusiei de gaze, petrol şi minerale, reţeta succesului este aceeaşi – apartenenţa la nomenclatura comunistă sau provenienţa din fostele cadre ale Securităţii.

Nu pot să trec cu vederea consecinţele acţiunilor acestor îmbogăţiţi peste noapte, majoritatea foşti slujitori ai unui regim criminal şi egoist – atât fizic cât şi spiritual – care a ţinut un popor în întuneric şi infometare, prin teroare şi excludere. Oamenii care au adus servicii şi au profitat de avantajele oferite de acest regim nu au putut să reziste tentaţiei, vechi de când lumea, de a face avere pe seama dezorientării de după 1990 şi a lipsei totale de informare a celor care nu s-au putut bucura de privilegii şi s-au mărginit la a supravieţui, în ceea ce putem numi astazi cu nostalgie lumea subterană. Aceşti îmbogăţiţi au nume şi în unele cazuri şi familii. Au crescut la rândul lor
o nouă generaţie de parveniţi care să le ia locul în afaceri şi consilii de administraţie şi care să ducă mai departe „sistemul ticăloşit”. Ei menţin şi alimentează viciile atât de detestabile ale sistemului: lăcomie, dorinţă de putere şi corupţie, fără de care acesta s-ar sufoca şi ar sucomba.

Pentru că părinţii noştri nu au reuşit să facă prea multe schimbări cu ei înşişi, nicidecum să se lupte cu adevărat cu sistemul noi, la rându-ne, mânaţi de neputinţa de a face o schimbare reală, ne-am refugiat din nou în subterană, de data asta cu mai mult impact asupra vieţii cotidiene, graţie apariţiei noilor tehnologii şi a reţelelor de socializare, care au ca artizani o specie de superbogaţi – porecliţi de John Kampfner „the Geeks”. Smartphoneurile, internetul şi Facebook-ul au deschis calea celor care nu se pot implica direct în viaţa cetăţii, de a-şi face cunoscute ideile, preferinţele şi orientarea politică în mediul virtual. {Nu eşti pe Facebook, deci nu exişti!}. Această platformă ne oferă, în mod surprinzător, o supapă civică de refulare socială si informaţională, fără precedent în trecut. La noi această platformă a contribuit recent, dupa tragedia de la COLECTIV, la demisia unui
guvern auto-intitulat: cel mai cinstit, condus de un plagiator dovedit şi la anumite schimbări în establishmentul decizional al ţării. In plus, acţiunea tot mai decisivă şi mai competentă a DNA-ului a dus, în ultimii ani, la nenumărate cazuri de devoalare a corupţiei politicenilor, care s-au văzut ajunşi pe făraş direct la beciul domnesc (cum l-a numit un domn primar foarte arogant, ajuns şi el locatar de lux).

Lista ruşinii

Cel mai notoriu caz de corupţie morală, mentală şi ideologică îl aduce din nou in prim plan pe fostul colaborator al Securităţii poreclit –Varanul.
Cu banii deturnaţi din conturile fostei Securităţi a construit un imperiu financiar şi a creat un trust media care are desigur succes, pentru că cine deţine informaţia are putere, iar prostia şi sărăcia maselor sunt surse inepuizabile de avere şi îmbogăţire.

Varanul a furat şi înainte dar mai ales după. Pentru el anul 1989 a fost un an de cotitură şi s-a trezit, dintr-o dată, stăpân pe o avere fabuloasă, pe care a folosit-o exclusiv în beneficiul propriei imagini şi bunăstări. La Cotroceni se instalase Cucuveaua, după alegerile din mai 1990, care a pus bazele unui aşa-zis capitalism de cumetrie, bazat pe principiul: voi furaţi cât mai mult şi mai rapid, iar eu fac politica socialistului cinstit şi sărac.

Varanul a devenit în scurt timp un om de afaceri prosper, a cărui ambiţie a fost şi este să controleze pârghiile puterii. PSD, fost PDSR, fost FSN, fost PCR a avut mereu un loc în buzunar pentru acest individ fără scrupule, care la rândul lui are un as în mânecă: ştie multe despre foştii ajunşi la butoane şi are foarte mulţi bani, cu care i-a cumpărat pe cei mai naivi şi mai flămânzi dintre ei.

Latrina 3 este creaţia acestui monstru, prin intermediul căreia se foloseşte de mijloace subversive pentru a-şi face simţită prezenţa în casele românilor, răspândind tone de gunoaie şi deşeuri toxice în media şi online. A reuşit de-a lungul anilor să creeze o anumită categorie de oameni permeabili la genul acesta de dezinformare şi manipulare.

Armata de oameni angajaţi la această televiziune de propagandă, acţionează la orice comandă a şopârlei veninoase ca şi cum ar fi teleghidaţi. Publicul este variat dar în general este vorba de oameni dintr-o categorie socială nedefinită, care a migrat in anii ’70 din mediul rural şi a populat fabricile şi intreprinderile socialiste, primind drept recompensă o locuinţă dormitor într-unul din numeroasele blocuri comuniste (ce se ridicau cu efortul unei ţări întregi, cuprinse de frenezia muncii socialiste şi a traiului planificat de stat).

Revenind la timpul prezent şi văzând halul de degradare morală la care au ajuns angajaţii Latrinei 3, îmi dau seama că experimentul acesta a reuşit nu doar pentru că Varanul e un ticălos. Cei care îi execută ordinele, se întrec în a împinge totul la limita de jos a umanului, alimentând obsesia şopârlei pentru control şi teroare şi înventând metode de manipulare şi linşaj mediatic, la care poate nici el nu s-ar fi gândit. Ei nu au nici o scuză pentru ceea ce fac şi spun. Au ajuns să se gudure în faţa unui public dominat de figuri tembele şi pline de ură, care nu ştie de ce este chemat să protesteze şi cui îi foloseşte acest protest. Mă refer desigur la adunătura de oameni din Piaţa Constituţiei, veniţi acolo să devoreze ceva şi să înjure pe cineva, pentru că hrana lor este ura şi invidia, iar ceea ce mai ţine în viaţă aceste cadavre vii este tocmai combustibilul furnizat de lacheii Varanului şi servit zilnic la televizor. E foarte trist ce se întâmplă şi, din păcate, aceşti oameni vor muri fără să înţeleagă că au fost nişte unelte toată viaţa lor, în mâna unui sistem care nu a fost lăsat să moară şi care evident că nu ne va lăsa să trăim şi să ieşim din toate consecinţele trecutului, dacă nu-l vom pune la pământ. 

Read More »

Politica este o curvă doar pentru curvari

Lipsa unei adevărate concentrări a forțelor democratice în viața politică românească a condus la un fenomen extrem de periculos, acela de a face ca formarea unei majorități parlamentare să fie dependentă de formațiuni sau persoane politice din cele mai ciudate. Dincolo de realitatea implacabilă a procentelor asigurate de UDMR, de care orice alianță cu pretenții de guvernare este silită să țină cont, intervin și alte mișcări centrifugale care, din păcate, selectează la marginea societății tot ceea ce este mai rușinos și penibil. Din păcate, acolo la marginea societății se află și simpatiile unui număr apreciabil de români. Tendința  liderilor USL de a captura acest electoral este tot mai evidentă. Ultima achiziție a PNL-ului, George Becali demonstrează că nu doctrina liberală sau principiile dreptei îi interesează pe crino-liberali ci cele câteva procente pe care le-ar putea obține pe seama ”brânzei” PNG-iste.

De cealaltă parte, trădătorii UNPR sunt reprimiți cu brațele deschise tocmai de cei care i-au înfierat cu cuvinte grele. PSD-ul se dovedește, iată, că pupă unde a scuipat și , drept garanție,  cedează câteva locuri eligibile. Dintr-o dată, trădat și trădător se fac frați pentru a trece puntea.

Această inconsistență doctrinară nu face altceva decât să scoată în evidență caracterul frivol al clasei noastre politice: încă o dovadă că politica ar fi o curvă. De fapt, de la Iliescu încoace s-au tot chinuit liderii stângii să ne explice că asta e politica și că n-ar trebuim să avem mari așteptări de la ea. Este vorba de un punct de vedere pervers prin care ni se induce ideea că n-ar trebui să avem mari așteptări de la politicienii noștri, pentru că, nu-i așa, se află în slujba unei prostituate. La ce să mai căutăm onorabilitate când toți ar fi ”o apă și-un pământ”.  În acest context, personaje ca Gigi Becali, Dan Diaconescu sau Radu Mazăre își pot ascunde petele, pot deveni dezirabili.

Dincoace de această extremă, pe un inel interior vin hahalerele. Ele pozează fie ca independenți, fie ca originali. Un bun exemplu este doctorul Oprescu. Om cu pregătire universitară, nu poate fi acuzat de prostie. Cu un limbaj colorat, bine înghițit de mediocri, și cu o oarecare inteligență în relațiile cu oamenii cărora le poate ghici micile mize, el este capabil să puncteze tocmai acolo unde ți-ar plăcea să fii atins: ”I-auzi, frate, ce bine le zice, parcă mi-a luat vorba din gură!” Aproape că nici nu mai e nevoie să și facă ceea ce a cuvântat pentru că restul este lucrat de credulitatea celui care apreciază acest soi de discurs. Dacă o dă puțin și în bășcălie, rețeta pare a fi perfectă și bătălia aproape câștigată. Cu acest mod de a fi Oprescu a câștigat Primăria Capitalei și, se pare, va da și bătălia pentru prezidențiale.

Restrângând spre nucleu această nebuloasă a politicii românești vom vedea că există și politicieni serioși, nu neapărat și capabili, care ar putea schimba această imagine suprapusă intenționat de către cei interesați să ne mențină în zona dezinformării. Multă vreme am crezut că lipsa de finanțare a educației și culturii ar ține doar de priorități economice. Nu mi se părea corect dar tindeam să ”înțeleg” că, deocamdată, nu se poate mai mult. Tocmai aici, însă, mi se pare acum, că este buba. Neglijarea educației mi se pare, dintr-o dată, programatică. Există, indubitabil, interes din partea clasei politice de a menține electoratul în mediocritate. Spun electoratul pentru că nu mai suntem priviți ca indivizi, ca oameni, ci ca posibili votanți. Numai dacă ne gândim la situația învățământului și nu putem să scoatem din calcul ultimele tendințe revizioniste ale doamnei Andronescu. Intenția slab camuflată de a reporni ”Fabricile de diplome” mi se pare a fi una din cele mai grave măsuri de îndobitocire. Nu se poate să nu observăm cu toții că au apărut deja profesori proveniți  din aceste fabrici. E mai mult decât penibil să participi la vreo oră predată de aceștia. Nu pot să nu fac acum o paralelă cu un text biblic, tot nu pot unii înghiți asemenea referiri: ” Voi sunteţi sarea pământului; dacă sarea se va strica, cu ce se va săra? De nimic nu mai e bună decât să fie aruncată afară şi călcată în picioare de oameni. Voi sunteţi lumina lumii; nu poate o cetate aflată pe vârf de munte să se ascundă. Nici nu aprind făclie şi o pun sub obroc, ci în sfeşnic, şi luminează tuturor celor din casă. Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor.” Poftiți și vedeți ce se întâmplă cu cei care ar trebui să fie lumina lumii! Tare mi-e teamă că veți fi mai mult decât dezamăgiți. Aceste lipsuri ar trebui să fie cumva suplinite. Dacă instituțiile dorm antonescian, ar trebui ca intelectualitatea acestei țări să iasă din letargie. Politica este o curvă doar pentru curvari. E timpul să avem oameni noi în politică. 

Read More »

Ion Iliescu, un criminal în serie

Nu e prima dată când văd acest video, dar de fiecare dată îl privesc cu groază, cu rușine, cu sentimentul că primitivismul din oameni nu așteaptă decât o mică ocazie să iasă la suprafață, atunci când au putere asupra semenilor lor, când au o armă, o bâtă, un bocanc de izbit fața cuiva și legitimitatea oferită de un satrap nemilos, un criminal care și-a distrus propria țară pentru idealurile Moscovei, un criminal în serie căruia nu i-au ajuns morții Revoluției. Și-a mai dorit să vadă sânge de român, să vadă oameni umiliți, bătuți cu sălbăticie, capete sparte, dinți scoși, vieți distruse.

Și-a mai dorit să umple străzile Bucureștiului cu sânge, să împrăștie teroare, să asmută român contra român, adult contra copil, bărbat contra femeie și toate astea, pentru putere absolută. Fenomenul Piața Universității, înăbușirea sa cu violență, a curmat curajul, a zdrobit visuri, vieți, cariere. Mulți dintre cei desfigurați de bâte minerești, cu patul puștii, cu bocancul, au plecat, au murit, s-au sinucis, și-au pierdut mințile. Cert este că teroarea de atunci i-a consolidat satrapului puterea de care nu s-ar fi despărțit nici până în ziua de azi. Azi n-ar fi judecat pentru crime împotriva umanității, crime pe care el nu le recunoaște pentru că sunt convinsă că Ion Iliescu nu are capacitatea de a vedea dincolo de setea de putere, iar atrocitățile comise i se par instrumente pentru păstrarea puterii cu orice preț.

Ion Iliescu nu este altceva decât un psihopat, un criminal în serie. Nu știu dacă a văzut acest film și dacă l-a văzut  a avut măcar o tresărire de compasiune, ceea ce l-ar face cât de cât uman. Dacă nu l-a văzut și dacă va ajunge vreodată să plătească pentru crimele comise, ar trebui să i se instaleze în celulă un televizor pe care să ruleze zi și noapte aceste imagini, până la moartea sa.

Și încă ceva… Fără Iliescu n-ar fi fost posibil un Adrian Năstase, un Victor Ponta, un Gabriel Oprea. N-ar fi fost posibil ca niște infractori să fi ajuns prim miniștri și nici ca un general de intendență să vină de la crâșmă cu coloană oficială. N-ar fi fost posibil ca economia țării să fie distrusă, ca banii noștri să ajungă în conturile unor îmbuibați lacomi și nici ca un bărbat de 28 de ani să-și piardă viața însoțind un fost bodyguard al unui alt criminal, Miron Cozma, Gabriel Oprea, în drumurile sale la cârciumi, amante și neamuri.

Sper să ajung ziua în care Iliescu va ajunge acolo unde îi este locul, după gratii, acolo unde le e locul și lui Năstase, Ponta și Oprea. Sper să ajung ziua când această clasă politică, buboiul purulent al nației va dispărea așa cum a venit: cu forța și cu violență. Sper să apuc ziua în care în sfârșit, mămăliga va exploda, iar poporul acesta atât de umilit își va lua țara înapoi din mâinile borfașilor, ale bolșevicilor, ale criminalilor. Nu e nevoie decât de puțin curaj și hotărâre să-i aruncăm în fosa septică a istoriei.

Demisia Ponta! Demisia Oprea! Iliescu judecat în regim de urgență! 

Read More »

Heil Siktir, Ponta!

Victor Ponta, să știi că eu n-am vrut să merg pe 16 la vot. Mi-am jurat și am spus public că nu voi vota în viața mea ”răul cel mai mic”. Așa l-am perceput pe Iohannis, așa-l văd și acum însă spre deosebire de tine care l-ai face gelos pe însuși Talpa Iadului, Iohannis e parfum de trandafiri. Tu, Victor Ponta ești o năpârcă veninoasă căreia e musai să-ți zdrobim capul, și arogant cum ești și cum e orice prost fudul, confirmi zicala aia cu ”gura bate curul”. Prostia care nu semnalizează nu are niciun farmec dacă nu se-ntoarce împotriva celui care-o manifestă, altfel vreun neuron mai zglobiu rătăcind prin dovleacul acela al tău, te-ar fi anunțat că numindu-ți contracandidatul ”lucru” doar pentru că nu e român cum te dai tu când îți convine, și alți ne-români s-ar putea simți fensați de prostia ta.

Eu una, m-am simțit pentru că prin ADN-ul meu mai călăresc niște huni, cumani sau armeni. Prin venele mele curge sânge amestecat și nu pot fi altceva decât un ”lucru”. Ceva nedefinit, departe de puritatea ta rasială, deși cu mutra ta de mongoloid, descendența italo-albaneză cu care te-ai lăudat nu poate fi altceva decât o minciună de-a ta, la fel ca și celelalte pe care le-ai debitat fără pic de rușine. Ai tu rădăcini italiene sau albaneze cum am eu sânge de aborigen din Noua Zeelandă.

Pentru că ești la fel de nazist ca Hitler, Victor Ponta, am să ies la vot pe 16, și nu călcându-mi pe inimă așa cum am crezut, ci cu entuziasm. Pentru că vreau să-ți dispară rânjetul acela de pe fața  de ”român mândru”, pentru că nu te mai suport, pentru că îmi repugnă ținuta ta, mersul tău golănesc, discursul tău nesimțit, miștocăreala ta de derbedeu de cartier, mutra ta arogantă și tot ceea ce reprezinți ca individ, respectiv suma tuturor defectelor ce pot zăcea în omenire. Tu ești un prădător. Și ca să nu ajungi să-mi prazi țara, mă duc să votez ca să dispari așa cum a dispărut tovarășul tău de golănii, Antonescu.

Și cu siguranță, și alte ”lucruri” care s-au simțit profund jignite de insulta ta, vor proceda ca mine. Să nu te bazezi că maghiarimea votează cum îi dictează UDMR. Fără votul maghiarilor, al sașilor și secuilor, nici Traian Băsescu nu ajungea președinte. De aceea nu vei ajunge tu, pentru că ”lucrurile” nu te vor vota. Nu vor vota un nazist care le contestă însăși calitatea de om. Tocmai ce ne-ai făcut foarte mândri că suntem corciți, cu sânge amestecat și nu români verzi ca tine, și tocmai ți-ai pus cruce visului de a ajunge președinte. Heil Siktir! 

Read More »

Șobolanii

Șobolanii sunt animale urâte și detestate de om pentru stricăciunile pe care le provoacă și pentru bolile pe care le transmit. Sunt renumite pentru capacitatea lor de supraviețuire dar și pentru instinctul de a simți primejdia. Șobolanii sunt asociați cu mizeria, cu sărăcia, cu boala și cu decadența.

România e o țară condusă de șobolani. Ei rod, distrug tot, sapă canale care șubrezesc întreg fundamentul țării. Asemenea șobolanilor, conducătorii noștri nu au altă grijă decât supraviețuirea lor prin orice mijloace. Dacă un șobolan are avea rațiunea unui om, odată capturat și în pericol de a fi ucis, s-ar preface bolnav ca să stârnească milă, ca mulți dintre politicienii și ”afaceriștii” români. În schimb,  e organizat și odată ce cuibul este atacat, își scoate bătrânii la înaintare, asemeni politicienilor care-și scot părinții ca fiind sursa averilor, care-și trec averile fabuloase pe numele bunicilor, mătușilor Tamare din sate uitate de lume și de companiile electrice.

Pe bătrâni îi trimit la sacrificiu, chiar dacă sunt părinții sau rudele lor, în șobolănime, gradul de rudenie nu e important, cum nici la unii politicieni, vezi fiul lui Cocoș care l-a turnat pe taică-său. Apoi, ies șobolanii tineri la luptă, așa cum a ieșit Dragnea, care mânat de grija categoriilor defavorizate, a minorităților, a strecurat legea defăimării, menite să ne pună pumnul în gură, ca nu cumva să mai avem curajul să-i numim ceea ce sunt, adică hoți și mafioți. În fine, în cuib rămân femelele și copiii (nu neapărat născuți sâmbăta în zi liberă), care au șansa să scape. Sau nu. Dacă scapă, vor crește noi generații de șobolani, la fel de dăunători ca predecesorii lor.

Niciodată, în istoria recentă a României, politicienii săi n-au semănat mai bine cu un cuib imens de șobolani, ca dovadă, azi au absentat masiv de la adoptarea unui proiect guvernamental menit să eficientizeze lupta anticorupție și să recupereze prejudiciile. Asemeni șobolanilor, au părăsit cuibul aflat în pericol, adică ei vor să fie liberi să fure, iar dacă sunt prinși, după câteva ”opere” literare sau ”lucrări științifice”, eliberați înainte de termen, să rămână cu roadele ”muncii”, adică cu banii furați de la noi toți. Iată listă absenților aici.

Niciodată, în toată istoria recentă a României, blatul între opoziție și putere n-a fost mai vizibil. De fapt, nici nu se obosesc prea tare să-l ascundă. Șobolanii conlucrează la consolidarea și apărarea cuibului. Nu se tem de nimic și de nimeni în afară de DNA, dar cum au imunitate, un strop de mir, un vot împotriva ridicării imunității și s-a rezolvat. Și-n fond, de cine altcineva să se mai teamă? De premierul pus sub acuzare pentru fapte de corupție? De președintele inexistent, de decor, care își face prezența doar în sălile de conferință la aeroport la plecare în vizite în străinătate? Să se teamă de societate, de poporul care tace și înghite, cârcotind pe la colțuri fără să îndrăznească să iasă cu mic cu mare să distrugă cuibul de șobolani care-l seacă de resurse, de energie, de bani și de speranțe? De diaspora umilită care muncește pe unde poate să trimită un ban în țară familiilor din ce în ce mai sărace?

Șobolanii din politica românească nu se mai tem de nimeni. Sunt atât de mulți, atât de parșivi, atât de antrenați pentru supraviețuirea cu orice preț încât își arată zilnic boturile flămânde și amenințătoare oricui ar îndrăzni să le reproșeze ceva. Și după cum se vede, nu se mai mulțumesc să se apere, sar la atac: Nu mai vor să fie numiți șobolani, ci porumbei ai păcii, iar dacă n-o faci, te costă 60.000 lei.

E timpul, fraților… E timpul să nu-i mai lăsăm să împrăștie ciuma. E nevoie de deratizare, cuibul trebuie distrus, astupat cu sticlă pisată și betonat, altfel, galeriile lor vor ajunge până în casele noastre, sub podelele noastre, la economiile noastre, ne vor roade casele din temelii și vom sfârși bolnavi, săraci și pe drumuri. Au ros și au distrus destul, ne-au molipsit copiii cu ciuma lor, cu apetitul lor de a distruge și de a fura. Ne-au prădat și continuă să ne prade, fără teamă, obraznici și sfidători. E vremea deratizării, fraților… 

Read More »

Când un boschetar ajunge prim ministru…

Imaginile de la consultările de ieri de la Cotroceni pe tema reduceriii CAS au făcut înconjurul și deliciul internetului. Ar fi meritat să înconjoare planeta cu escală la Bollywood unde să poposească pentru un film lacrimogen cu doi tineri neînțeleși, Ioana Petrescu – absolvent de Harvard, Ministrul Finanțelor în anul de grație 2014, zisă madam Garlic, doamna Usturoi și mai nou, Investează, și primul ministru al României, fost boschetar din gara Parisului, politrucul inventat, crescut și furajat, hrănit cu ouă crude de la Cornu de marele Năstase, Victor Ponta.

Nimic pe lumea asta nu ne-ar fi putut pregăti suficient pentru carnagiul care a urmat, cu toate că nu i-am bănuit niciodată pe cei doi ca fiind excesiv de inteligenți… Ponta, de pildă, are o inteligență nativă ce dublează perfect o șiretenie tipică ticălosului din naștere, peste care se suprapune o mitomanie năpraznică, patologică, o nesimțire, impertinență dobândită probabil pe maidanele și gările prin care și-a făcut veacul de vagabond. De la tuta de la Finanțe mă așteptam însă să vină cu niște copiuțe prinse cu ace cu gămălie la tivul fustiței, scrise în palmă sau, pentru că suntem totuși în 2014, cu căști în urechi și un coleg mai răsărit din Minister care să-i sufle răspunsurile. N-a avut nimic din toate astea, probabil pentru că în nesimțirea sa, Victor Ponta, i-o fi spus că dacă merge cu el, nu are de ce să teamă. Sunt sigură că Victor Ponta s-a dat cocoș, lăsându-i impresia fetei ăleia cu alură de tocilară, de călugăriță săracă cu duhul, că îi zice el președintelui vreo două în caz că tutei i se pune vreo întrebare la care să nu știe răspunde.

După cum chiar prim plagiatorul mincinos al țării a recunoscut, a pregătit-o pe Madame Usturoi în mașină. Nu ne mirăm, a mai făcut el un guvern în mașină, în drum spre Brașov, pe genunchi, cu cealaltă loază, Antonescu. Am văzut ce-a ieșit și ce s-a ales, respectiv praful și pulberea. Acum, neștiind că vreodată secretul a ceea ce se întâmplă la o consultare cu președintele va scăpa în lume, a considerat că dacă tot nu știe nimeni nimic, el va putea ieși liniștit și acum în fața presei și să facă ceea ce știe el cel mai bine, adică să mintă cu nerușinare. Și a făcut-o. A mințit, nervos fiind că i s-a știrbit imaginea de macho în fața tutei, că din cocoșul ce s-a dat la intrare a rămas doar o orătanie golașă, jumulită cu sadism de fiecare pană, sângerând din toți porii, cu orgoliul țăndări și imaginea de mascul feroce, de om de stat, franjuri.

Traian Băsescu a râs aproape tot timpul. Amar uneori, dar a râs. Când nu-ți rămâne altceva, când știi că România a ajuns la fundul sacului și la sapă de lemn, când știi sigur că după tine se alege praful de munca ta iar țara rămâne pe mâinile unor ageamii incompetenți, nepăsători, hoți și mincinoși, îți mai rămâne doar să râzi și să constați că temerile tale cele mai adânci se adeveresc. Ai dovezile vii în fața ochilor și cum nu poți să dai cu ele de pereți, stai doar și te-ntrebi de unde-au răsărit monumentale acelea de cretinism.

După bâlbe, curățat scame imaginare, ochi dați peste cap, priviri în tavan și câteva obrăznicii specifice acestei primate, Victor Ponta a spus că ”Lăsați, România se descurcă”, samavolnicia supremă, un enunț impertinent chiar și venind de la Ponta. România se descurcă foarte bine cocoșată de taxe, cu salarii de mizerie, cu o clasă politică de Comuna Primitivă, cu hoți și evazioniști ”la greu” (marcă înregistrată Ioana Petrescu). România se descurcă să-și hrănească bine baronii și oligarhii de care nu mai scapă de 25 de ani. România se descurcă foarte bine cu o loază nesimțită și nepricepută în fruntea guvernului. Fuck MTO, oricum el nici nu auzise până ieri ce e MTO-ul ăla, dacă se colorează sau se bagă-n gură, dacă se mănâncă sau se bea, dovadă perplexitatea cu care a primit informația de la președinte ”Avem și MTO-ul…”. ”Poftiți???” a bâiguit uluit, Ponta. Imaginea habarnismului personificat o găsiți în înregistrarea consultărilor.

Cum spuneam, nu ne-am făcut iluzii în ceea ce privește competența primului ministru, nici în cea a vreunui membru al cabinetului său dar nici în cele mai negre coșmaruri nu ne-am fi închipuit că e atât de praf. N-ar fi nicio problemă dacă ar fi praf în gara din Paris, pe terenul de baschet sau uitându-se la Plușica dar pe mâna acestui idiot sunt banii noștri, viața noastră, viitorul nostru. Și vrea să fie președinte, nu de alta dar încă nu l-au cunoscut toți șefii de state și n-a terminat încă să ne facă de râs pe tot mapamondul. Nici n-a băgat țara încă în faliment.

În final, Ioana Petrescu, repetă după mine: Eu investesc, el investește, ei investesc. Nu e nici ”să investește”, nici ”să investează”. Marș înapoi la școală, loază! Nu, nu la Harvard, la școala generală… 

Read More »