Espejo de la vanidad del triple plegamiento

 

Una cosa que podría completar cada habitación es un espejo de vanidad tres veces. Es hermoso y verdaderamente le da un atractivo fabuloso a cualquier dormitorio. De hecho, este tipo de espejo no sólo es bueno para el dormitorio, pero también podría ser muy ideal para ser utilizado como una decoración en la sala de estar.

Un espejo de vanidad tri veces tiene básicamente 3 espejos – un espejo grande en el centro y dos espejos idénticos a ambos lados del espejo central. Éstos se pueden plegar y se podrían colocar siempre encima de un escritorio de la vanidad o simplemente montado en la pared. Hay sin embargo, los escritorios de la vanidad que tendrían un espejo de la vanidad del tri doble incluido, aunque el tipo separado le daría más versatilidad puesto que usted podría apenas ponerlo en diversas áreas en su hogar. Sin embargo, ambos tipos de espejos de doble plegado son iguales, y se ven absolutamente encantadora cuando se utiliza en casa.

Los espejos triples de la vanidad del doblez se hacen de diversos materiales. Para aquellos que aman el aspecto clásico de antigüedades, entonces el espejo de vanidad tri doble que tiene la madera como su componente principal, junto al espejo en sí, sería francamente perfecto. Por ejemplo, el espejo de la vanidad de Palais Royale por los muebles de Aico sin duda hará sus ojos crecer ancho si usted encuentra cualquier cosa clásico tan hermoso. Este espejo de la vanidad del triple plegamiento tiene trabajo intrincado de la chapa, lighted makeup mirror, adornos florales, y tiene un motivo tallado precioso del remolino de la hoja. Este espejo puede actuar como su decoración central en el salón, pero también sería perfecto en su dormitorio.

Otro buen fabricante de espejo de vanidad tri veces es Hickory Manor House. Su espejo de vaivén triplo de bronce es también un espectáculo para contemplar. Está hecho de madera compuesta y viene en un acabado de bronce. Tiene tallados elaborados en los bordes que seguramente podría dar paso a una mirada de asombro y asombro.

También hay espejos de tres pliegues que representan un aspecto muy moderno. De hecho, algunos de estos están iluminados para que no tendría un tiempo difícil cada vez que sería la aplicación de maquillaje.

En mi dormitorio, tengo un espejo de vanidad tres veces que ha estado conmigo durante más de 3 años. Está hecho de madera y es simplemente elegante de mirar. Una cosa que me gusta de este espejo es que, puedo ver cómo se ve mi cara desde todos los ángulos. Así que siempre estoy seguro de que cuando voy a la oficina cada mañana, siempre lucir fabuloso! Gracias a mi espejo de vanidad triple. 

Read More »

Un eșec european: integrarea țiganilor

N-aș fi scris acest articol dacă n-ar fi fost evenimentele recente din Paris despre care presa română nici măcar nu a comentat. Un incendiu a cuprins și distrus mai multe depozite și 3 ziare franțuzești nu au putut să  scoată pe piață ediția pentru weekendul 23 – 24 februarie 2013 deoarece flăcările au cuprins și  tipografiile acestora. Se pare că focul a pornit de la o tabără de țigani români care locuiau în barăci, în apropiere de depozite.

Îi voi denumi pe conaționalii noștri huliți în toată lumea țigani și asta nu are nimic de a face cu xenofobia ci cu istoria și cu faptul că ei înșiși își spun țigani. Cine sunt țiganii? De la istoricul arab Hamza din Ispahan  aflăm primele mărturii despre țigani, cunoscuți ca zotti sau luri. Astfel în perioada monarhului persan Bahram Gur (950 – 438) acesta îi va cere suveranului Indiei 12.000 de lăutari care să distreze auditorii și să se stabilească acolo pentru a deveni agricultori și a munci pământul primind în schimb fiecare, vite, măgari și grâne. 50 de ani mai târziu în poemul epic național persan Sah (Cartea Regilor) aflăm că lurii au mâncat grânele și vitele refuzând munca pământului și, pentru asta, au fost izgoniti de către regele Bahram Gur. De atunci legenda spune ca țiganii: “umblă și astăzi prin lume, căutând de lucru, întovărășindu-se cu câinii și cu lupii, furând la drumul mare pe timp de zi și de noapte.”

Grup etnic răspândit în aproape toată lumea, pe țigani îi găsim ­cu preponderenţă în Europa: România, Macedonia, Ungaria, Bulgaria, Cehia, Slovacia, Grecia, Spania si Serbia. Se presupune ca numele de “țigani” provine din grecescul “athinganoi” (“a nu se atinge”). Unii istorici susțin  ca țiganii au fost nomazi de la început, au părăsit India în timpul unei invazii și apoi au fost împinsi înspre Europa de războaie și invazii ulterioare. O altă teorie consideră țiganii ca fiind o castă de războinici adunată să lupte cu invadatorii musulmani și care a părăsit India ulterior. În Europa, o parte s-au așezat în Balcani, mai  cu seamă în Moldova și Țara Românească unde au fost ținuți în sclavie, alții s-au  răspândit din Spania (1425) pana in Finlanda (1597).

În România, din cele mai vechi timpuri țiganii români s-au ocupat cu ghicitul, cântatul, prelucrarea metalelor, creșterea și vânzarea cailor  care au fost esențiali pentru stilul de viata nomad. De la statutul de robi, țiganii stabiliți în Țările Române au ajuns oameni liberi, robia țiganilor fiind definitiv abolită în 1856, urmare a ideilor liberale ale pașoptiștilor.

În perioada regimului comunist din România a început procesul de integrare al țiganilor care au fost mutați în apartamente la bloc, obligați să munceasă în fabrici sau pe șantiere și să îşi dea copiii la școală. Acest proces de integrare forțată a fost oprit după revoluția din 1990, când toată lumea s-a simțit liberă și dornică de exprimare, țiganii revenind la vechile lor obiceiuri. Li s-a schimbat denumirea din țigani în romi, generând confuzie în acest fel cu nația română dar mai ales cu numele tării. Există voci care spun că denumirea de rom nu are nici o bază istorică, țiganii nu au purtat niciodată de-a lungul istoriei acest etnonim și că el provine din cuvântul “dom”, care pe limba originară a țiganilor înseamnă “om”, ajungându-se astfel în mod incorect la ”rom” prin înlocuirea lui D cu R.

Foarte multă lume este  nemulțumită de comportamentul țiganilor – cetățeni ai României  – și când spun lume mă refer atât la români cât  și la restul locuitorilor din țările Uniunii Europeană.  Nemulțumire care se datorează faptului că țiganii români sunt acuzați de majoritatea infracțiunilor aici, în țară dar și în țările în care au migrat după 1990, că practică cerșetoria, că nația lor nu respectă regulile pe care noi ceilalți le respectăm, își construiesc case și palate fără a respecta legile în construcții, nu plătesc taxe și impozite, asigurări de sănătate, nu-și trimit copiii la școală, trăiesc în condiții insalubre și mizere.

Modul de viață al țiganilor, care nu se supune nici unei reguli venite din afara nației lor ar putea avea însă cauze adânci în istorie. Să nu uităm că au trecut abia 150 de ani de când etnia țigănească era sclavă și marginalizată, că majoritarii aveau drept de viata si de moarte asupra lor. Procesul de abolire al sclaviei inițiat de către Kogalniceanu a durat peste 25 de ani și în unele aspecte continuă și în prezent, problema țigănească nefiind rezolvată. Segregația există și azi în școli și facultăți, cu acele clase speciale pentru țigani.

Intrarea României în Uniunea Europeană a transformat problema țiganilor dintr-una națională într-una europeană. Până a trăi cu ei și printre ei, europenii ne-au acuzat nu de puține ori că nu știm să fim toleranți și nu avem politici suficient de bune pentru integrarea acestora în societate. După ce  țiganii au putut să plece din România alegând să trăiască în modul lor tradițional în Franța, Spania, Italia, europenii au uitat de toleranța pe care ne-o arătau cu degetul înainte de 2007 și, puțin câte puțin, i-a cuprins disperarea. Aproape că ne imploră să ne luăm țiganii acasă căci viața lor calmă și liniștită a fost dată peste cap de pirandele cu fuste crețe și puradei în brațe precum și de bărbații lor care cerșesc, înșală, mint, fură, tâlhăresc și uneori chiar ucid. Europenii ne condiționează tot felul de facilități (cum ar fi viza Schengen) de integrarea țiganilor la noi acasă.

Unde le este toleranța europenilor, unde le sunt politicile de integrare? Poate că astăzi ne înțeleg, ei nu au putut integra la ei în țară câteva zeci de mii, cum am fi putut să o facem noi pentru aproximativ 2.000.000 țigani?  E foarte frumos în  teorie să vorbești despre cetățeanul european dar titlul acesta de cetățean european i se cuvine și unui francez, și unui neamț și unui român dar la fel de bine și unui țigan căci naționalitatea nu este trecută în pașaport iar drepturile sunt aceleași indiferent de nație.

Dacă eșecul integrării este comun în toate țările europene înseamnă că modul de abordare al țiganilor este greșit. În declarații spunem că România trebuie să conlucreze cu Uniunea Europeană în programe de afirmare a identității culturale a populaţiei de țigani în paralel cu integrarea lor socială și creșterea nivelului educativ. Cum? Chiar dacă Europa a alocat zeci de milioane de euro pentru integrarea țiganilor, acest proiect pare să fi eșuat. Poate pentru faptul că problema este pusa greșit, poate rezolvarea trebuie să pornească în primul rând de la înțelegerea neamului țigănesc, a culturii acestuia, a  recunoșterii acelei dorințe de libertate absolută a țiganilor față de celealte nații și de regulile altora. Consultatea țiganilor cu privire la metodele de integrare, la obligațiile pe care trebuie să și le asume la pachet cu drepturile e un element esențial dar și acest mod de abordare se pare că a fost un eșec. Căci banii europeni au luat drumul ONG-urilor, cele mai multe conduse chiar de țigani, care i-au tocat dar n-au făcut nimci concret pentru integrare. Pe un teren atât de accidentat și de fragil nu se merge în galop și nici nu va găsi drumul un străin. Singura soluție este pas cu pas, pași făcuți de cei dintr-ai lor. 

Read More »

“To be, or not to be” băsist

Motto: “Cu è surdu, orbu e taci, campa cent’anni ‘mpaci”

Mai mulți apreciați colegi în ale postării pe acest blog, last but not least fiind stimatul Gavrilache, au încercat și reușit, mult mai bine, cu mai mult talent și mai argumentat decât aș reuși eu, să descrie termenul de băsist. Incitat fiind de cele citite și de provocare, am vrut să văd dacă, la rândul meu, sunt și eu băsist sau nu, deși mi s-a spus de multe ori că aș fi, dar știți cum e, până nu te convingi singur…

Câteva întrebări s-au impus de la sine. Răspunsurile la întrebări puteau duce, în accepțiunea mea, la înțelegerea, cât mai aproape de realitate, a termenului de băsist și a faptului dacă cineva este, sau nu este, băsist.

Întrebare: Cine sunt băsiștii?

Răspuns: Băsiștii nu sunt neapărat fanii necondiționați ai președintelui Băsescu, pe care totuși îl apreciază pentru ce face, dar sunt necondiționat antiuslași.

Întrebare: Ce trebuie să faci sau să nu faci, că să fii catalogat drept băsist?

Răspuns: Ca să fii băsist (sau să nu fi uslaș) nu trebuie să fii vătămat la minte și trebuie să fii în stare să gândești, logic, argumentat, obiectiv. Să dezvoltăm un pic partea cu vătămarea mintală:

a)      Trebuie să fii cel puțin vătămat la minte, dacă nu chiar retardat, să crezi că toate problemele economice, financiare, sociale puteau să dispară după căderea pdl (partid nu chiar foarte convingător de dreapta) și (re)venirea la putere a usl (gașcă extraordinar de stânga). Spun (re)venire pentru că usl este un fsn cu multe fețe, departe de-a fi umane.

b)      Trebuie să fii cel puțin vătămat la minte, dacă nu chiar retardat, să crezi că dacă Băsescu, care chipurile “a avut puterea” în ultimii 8 ani, a dus țara în colaps, pe timp de criză, deci când toate condițiile îi erau împotrivă, cei care au avut puterea 14 ani înainte, când economia duduia și au preluat o țară fără datorii și-au revenit între timp, au găsit piatra filozofală și ne vor scoate la liman.

c)      Trebuie să fii cel puțin vătămat la minte, dacă nu chiar retardat, să-l acuzi pe Băsescu de favorizarea furtului la scară largă și devalizarea economiei, când până și copiii știu că adevărații milardari de mucava, adevărații moguli și adevăratele devalizări economice au fost începute și favorizate în primii 14 ani de după revoluție.

d)     Trebuie să fii cel puțin vătămat la minte, dacă nu chiar retardat, să crezi că cei care au scuipat pe justiție 14 ani, o să facă altceva decât să pună piedici în continuare justiției.

e)      Trebuie să fii cel puțin vătămat la minte, dacă nu chiar retardat, să crezi că o combinație comunisto-securisto-profitoare dacă o scuturi bine, ca să i se amestece culorile, va genera o rezultantă progresistă.

f)       Trebuie să fii cel puțin vătămat la minte, dacă nu chiar retardat, să crezi că toți care îl au pe Lenin în bibliotecă, au devenit peste noapte monarhiști convinși.

g)      Trebuie să fii cel puțin vătămat la minte, dacă nu chiar retardat, să crezi că un Ponta, care a spălat-o pe Hildegard Puwak de corupție înaltă, va deveni un prim-ministru model și nepătat.

h)      Trebuie să fii cel puțin vătămat la minte, dacă nu chiar retardat, să crezi că partidele lui Iliescu, Năstase, Dragnea, Ponta, Antonescu, Voiculescu, împreună, vor alcătui corul țării care, în loc de Internaționala, va fredona “God bless the King”.

i)        Trebuie să fii cel puțin vătămat la minte, dacă nu chiar retardat, să vrei să înlocuiești o situație grea, dar în care se căutau căi de soluționare, cu una catastrofală, fără nici un orizont, de tipul “guvernăm poporu’/cu televizoru’ “.

j)        Trebuie să fii cel puțin vătămat la minte, dacă nu chiar retardat, ca după ce ai scuipat pe punctul 8 al proclamației de la Timișoara, după ce i-ai aplaudat pe minerii care zdrobeau oase și țeste de oameni adevărați, după ce ai acceptat pomeni electorale și te-ai vândut pe un litru de ulei, doi mici și o bere, să speri că vei deveni peste noapte poporul ales, în țara făgăduinței.

k)      Trebuie să fii cel puțin vătămat la minte, dacă nu chiar retardat, să crezi că un prim-ministru, care și-a plagiat drumul spre “înalta societate”, va deveni apărătorul competenței și cinstei și corectitudinii.

l)        Trebuie să fii cel puțin vătămat la minte, dacă nu chiar retardat, să crezi că un repetent, chiulău pe banii țării, va ajunge să te reprezinte pe tine ca țară, în cele mai bune condiții și să se bucure de respectul egalilor lui. Probabil că la trecerea în revistă a unei gărzi de onoare, până să ajungă la capătul șirului l-ar lua somnul.

m)    Trebuie să fii cel puțin vătămat la minte, dacă nu chiar retardat, să crezi că Băsescu, așa singurel, de sufletul lui și neverificat de nimeni, a vândut o grămadă de 16 ligheane plutitoare (care produceau doar pierderi), pompos numite “flotă”, în plină perioadă IliKGBistă și Văcăroistă, fără să-l ia nimeni la întrebări.

n)      Trebuie să fii cel puțin vătămat la minte, dacă nu chiar retardat, să crezi că un guvern doldora de cercetați penali și plagiatori și un parlament asemenea, vor promova cinstea și corectitudinea și vor lupta pentru o justiție curată. o)      Trebuie să fii cel puțin vătămat la minte, dacă nu chiar retardat, să crezi că un parlamentar condamnat definitiv, aflat în comisia juridică (sic!!!) a Camerei Deputaților, va participa la elaborarea unor legi juridice benefice nației.

p)      Trebuie să fii cel puțin vătămat la minte, dacă nu chiar retardat, să crezi că un individ care nu are nici o pregătire de specialitate și care nu cunoaște nici Constituția actuală, numit președinte al comisiei pentru revizuirea Constituției, va elabora ceva care să aibă sens, cap și coadă.

q)      Trebuie să fii cel puțin vătămat la minte, dacă nu chiar retardat, să crezi că 80% din populație vor vota noua Constituție în deplină cunoștință de cauza și pe deplin informați, când cei 80% nu numai că nu cunosc actuala Constituție, dar nici măcar nu au habar cum ar putea s-o acceseze, dacă vor să se informeze.

r)       Trebuie să fii cel puțin vătămat la minte, dacă nu chiar retardat, să-l crezi pe primul ministru care-ți spune că va crește nivelul de trai prin mărirea salariilor și pensiilor, ciuntite de tiran, dar care îți aplică noi taxe, care depășesc creșterea salarială sau a pensiilor.

Mă opresc aici că în curând se termină alfabetul și oricum bănuiesc că ați prins ideea de bază. Ca să fii uslaș, trebuie să fii cel puțin vătămat la minte.

Întrebare: Este de bine sau de rău, să fii băsist (sau să nu fi uslaș)?

Răspuns: Păi, aș zice că e de bine, că sincer vorbind, ce om întreg la cap și-ar dori să fie vătămat la minte? Ar fi un paradox, nu? Paradoxurile sunt bune doar ca exemple filozofice, nu ca mod de viață.

Întrebare: Poți să fii român și băsist în același timp?

Răspuns: Părerea mea este că e perfect posibil. Partea proastă este că nu-s mai mulți, partea bună este că totuși sunt destui. Nu suntem singuri. Chiar și numai dacă mă uit pe acest blog și văd că sunt o grămadă de băsiști și români în același timp. 

Read More »

Puterea destinului

Destinul unui om constituie un mister desăvârşit, o forţă supranaturală ce prefigurează în mod tainic parcursul unui om în viaţă. Puterea destinului însă modelează de-a dreptul vieţi, plasându-l pe cel vizat într-o postură decisivă pentru sute de mii şi chiar milioane de alte destine. O tărie de caracter şi o personalitate ieşită din comun nu fac decât să întregească în ochii unei lumi întregi imaginea unui personaj căruia o forţă nevăzută i-a conturat din plin un destin determinant pentru viaţa multora.

Atunci când s-a lansat în politica post-decembristă, Traian Băsescu probabil că habar nu avea ce influenţă covârşitoare va urma să aibă peste ani asupra destinului unei întregi clase politice şi unei întregi naţiuni. Căci înainte de a se declara sau a fi catalogat drept “băsist” sau “antibăsist”, oricine poate şi ar trebui să constate mai întâi prezenţa lui TB drept hotărâtoare pentru existenţa acestei etichete ce astăzi desparte România în două. Cu alte cuvinte unii nu ar mai avea pe cine simpatiza iar alţii pe cine înjura şi denigra. Simplu!

Relaţia de incompatibilitate datează încă din vremea mandatului de Primar General, când Traian Băsescu se lupta zilnic şi aproape neîntrerupt cu un Consiliu General dominat de PSD şi care prin vocea mai autorizată a unora precum D. Giugula s-a opus aproape la orice. Această practică a fost extinsă mai apoi la mai toate primăriile “afectate” de acelaşi antagonism, primar PDL sau PNL la acea vreme versus Consiliu dominat de PSD. 

În 2004 Traian Băsescu a dat peste cap multe planuri politice, devenind Preşedinte în dauna încrezătorului Adrian Năstase, în favoarea căruia mandatul prezidenţial abia fusese extins la 5 ani. Din acel moment a început evoluţia mult amplificată a mai vechii rivalităţi din Primăria Generală, PSD-ul fiind mai hotărât ca oricând la demolarea lui Traian Băsescu pentru simpla opunere a acestuia la mai toate scopurile acţiunilor politice mizerabile ale PSD-ului, miza fiind însăşi România. Lucrurile s-au acutizat odată ce PNL-ul a pactizat cu PSD-ul la formarea unei alianţe USL a cărei agresivitate vădită la adresa valorilor de bază ale unui stat de drept şi normal s-a dovedit a fi cea mai gravă din istoria recentă a ţării. Încet dar sigur, Traian Băsescu a ajuns să fie asimilat de-a dreptul cu aceste valori pentru fervoarea opoziţiei sale la toate încercările USL-ului de subordonare a Institutuţiilor reprezentative şi mai ales a justiţiei.

Devenise aşadar un obstacol demn de luat în seamă, iar ulterior de neînlăturat spre disperarea camarilei neocomuniste pusă pe demolarea şi confiscarea ţării, exprimată clar prin acel “Nu vom avea puterea totală până nu vom avea şi justiţia”. Aceasta fiind una din fundamentele vizate în mod special pentru protecţia propriilor ilegalităţi. Au fost puse în fapt două încercări de suspendare, ridicole în motivaţii dar perverse în scopul urmărit. Nu au reuşit graţie unei mase de oameni ce nu s-a lăsat influenţată, debusolată şi mai ales intoxicată, căci acestea au fost unele din obiectivele reale din “războiul” dus cu Traian Băsescu de către USL.

USL-ul şi-a construit atât “campania” de la referendumul din vară precum şi pe cea de la alegerile din decembrie aproape în întregime pe persoana Traian Băsescu, lumea fiind informată prin bannere afişate mai peste tot că acesta “le-a furat demnitatea” sau că “a tăiat salariile şi pensiile” unor tineri pensionari de 45 de ani, şi în general că Traian Băsescu este vinovat cam de tot, inclusiv de secetă sau de zăpezile din iarna trecută. Doar căteva mici aluzii în decembrie despre “vom face şi vom drege” ce ar trebui să fie impuse in mod normal de o campanie pentru câştigarea puterii unei ţări prin vot.

Şiretlicul nu a ţinut, circa 75% din cetăţeni declarându-se contra USL-ului fie realizând pericolul reprezentat de acesta, fie copleşiţi de o oarecare derută transformată în nehotărâre şi neparticipare. Singura urmare serioasă a acestor ruşinoase şi nedemne campanii a constituit-o divizarea ţării în “băsişti” şi “alţii”. Iar prin străduinţa şi perseverenţa acestor “alţii” a fi “băsist” a devenit deja o etichetă reprezentativă pentru orice persoană raţională ce se opune vehement acţiunii de distrugere sistematică a statului de drept român european. Aşadar “băsiştii” au devenit şi ei un “obstacol” în calea buldozerului USL, fiind răspândiţi prin mai toată Europa, inclusiv pe la vârful UE găsindu-se personaje astfel etichetate iar mai apoi insultate fără nicio reţinere.

Lui Traian Băsescu i-a fost “developată” întreaga carieră, încercându-se descoperierea oricărei cât de mici verigi slabe posibile, iar dacă nu s-a găsit, eventual vreuna inventată de-a dreptul. Rând pe rând însă dosarul flota, casa din Mihăileanu, “piscina dictatorului”, lovitura aplicată unui copil, posibila colaborare cu infama Securitate au ajuns în derizoriu,  fiind doar nişte încercări disperate ale inamicilor lui Traian Băsescu de a se agăţa de “ceva”, doar, doar vor reuşi marcarea vreunui punct.

Lucrurile persistă şi astăzi, potentaţii zilei incluzându-l pe Traian Băsescu în aproape toate peroraţiile lor, neabţinându-se nici măcar de la deformarea adevărului, acesta căpătând chipul şi asemănarea oratorului, TB fiind în continuare vinovat, lipsit de voinţă de a face cutare lucru sau acuzat că dezinformează, după cum o cere situaţia şi partidul sau alianţa. Inutil de precizat că luările de poziţie şi ieşirile Preşedintelui în conferinţele de presă sunt absolut publice şi au parte în general de o audienţă destul de ridicată, astfel încât contrastul cu declaraţiile ce survin imediat pe post de aşa zise “replici” este extrem de evident.

Astfel, Traian Băsescu este omniprezent în viaţa politică ţării, persoana sa dând în ultimă instanţă chiar sensul existenţei unui întreg USL şi furnizând pe de-a-ntregul “combustibil” pentru absolut toate discursurile capilor acesteia ca şi celor aserviţi, fie că sunt ziarişti sau oameni cu rezonanţă publică înrolaţi mai mult sau mai puţin benevol în comando-ul naţional USL-ist. Pentru că dacă se vrea distrugerea României, automat trebuie întâi şi întâi distrus Traian Băsescu, obstacolul. Simplu şi logic.

Anunţata rămânere în politică a lui Traian Băsescu după consumarea mandatului său a creat rumori în rândul USL-ului. Victor Ponta a declarat: “Nu mă bucur, dar am luat tot timpul în calcul acest lucru. Nu modifică cu nimic strategia PSD, pentru că strategia mea şi a PSD pe termen mediu şi lung a pornit de la premisa că domnul Băsescu va rămâne în politică”. O recunoaştere publică a faptului că întreaga strategie a PSD-ului este construită pe “umerii” lui Traian Băsescu şi nu este nicidecum o strategie pentru ţară până la urmă, PSD-ul fiind după cum se ştie cea mai mare formaţiune politică din România şi deci cu pretenţii şi aşteptări pe măsură, fie ele şi de stânga.

De-a lungul carierei sale politice celălalt cap USL, Crin Antonescu şi-a manifestat pe rând apetenţa faţă de monarhie, republică parlamentară pe care a dezavuat-o mai nou, în perspectiva posibilei sale canditaturi la Preşedinţie “o republică parlamentară putând crea riscul unei concentrări a puterii în mâinile primului-ministru” şi astfel IL Presidente să rămână mai anemic decât este cazul. Declaraţia lui Traian Băsescu i-a stârnit imaginaţia (şi) din postura de şef al forului ce va (re)analiza Constituţia spre modificare, apărând astfel ideea că n-ar fi rău să se așeze o cutumă, ca cine a ajuns odată președinte al României să considere asta vârful și capătul carierei politice. Deci, limitarea până nu este prea târziu a spaţiului de acţiune a lui Băsescu din epoca post-Băsescu dintr-un vag presentiment de teamă. 

Read More »

Ura ca aliment

Ura este poate, cel mai urât sentiment pe care-l poate trăi un om. Când îl trăiesc mai mulți și se adună într-un grup, ura acaparează toate celelalte sentimente existente în individ și devine dominantă.

Ce am văzut la mitingul organizat de ”vedetele” Antenei 3 a fost o lecție despre alimentarea maselor cu ură, dar n-ar fi putut face așa ceva, dacă subiecții nu ar fi servit din plin, până la adicție, de-a lungul vieții, ură.

Ura față de nou, ura față de vechi, ura față de tot. Ura neîmplinirii, ura nedreptății, ura izvorâtă din ignoranță. Oamenii care urăsc sunt atât de orbiți încât, sunt cei mai ușor de manipulat. Ei nu așteaptă decât un impuls, un motiv cât de mic și, chiar dacă știu că sunt mințiți și manipulați, faptul că sunt incitați la ură îi face să se simtă vii, importanți, iubiți.

Când Dana Grecu le-a declarat dragoste în genunchi, oamenii adunați în fața scenei au știut că ea minte, că joacă un teatru ieftin, dar i-au primit declarațiile mincinoase și îngenuncherea falsă ca și cum ar fi crezut în sinceritatea lor, deși nu credeau. Le-au primit ca pe-un imbold la și mai multă ură față de cei care, din spusele Danei, n-ar trebui să-i îngenuncheze. Cine sunt aceia? Nu știu, parcă ceva cu sistemul. Cine e sistemul? Păi, Băsescu… Și mai cine? Păi… Cioloș? Sistemul e cel care vrea să-i lase fără hrană, ori ei nu pot trăi fără să urască. Se vede pe fețele lor schimonosite, în privirea lor sticloasă și pe gurile știrbe cu care o aclamează pe Dana Grecu.

Sistemul vrea să-i lase fără rațiunea de a exista, aceea de a se alimenta seară de seară la emisiunile Antenei 3, la asasinatele, șantajele și minciunile Antenei 3. Sistemul trebuie să piară, să rămână doar Antena 3 și vedetele sale. Ele sunt farmaciile vii care le dau zilnic doza de drog fără de care nu pot trăi.

Asta am văzut eu la mitingul antenei 3, administrarea unui drog maselor aflate în pragul sevrajului. Nu comentez ”calitatea” celor care o fac, dar nu le găsesc justificare, chiar dacă sunt dovada vie a faptului că banii pot cumpăra conștiințe. Și s-au adunat în acel trust oameni cu conștiințe de vânzare, de aceea sunt cu toții la fel, iar publicul asemenea lor. De vândut, de cumpărat. Nu contează răul pe care-l fac, nu contează cantitatea de prefăcătorie, de minciuni și manipulări, nimic nu e prea mult pentru oamenii cumpărați cu bani grei.

Tragedia acestor zile constă în faptul că un pușcăriaș conduce România din inchisoare, printr-o televiziune. Tragedia e că, are la degetul mic un președinte de stat, un președinte de senat, un președinte  CNA, un avocat al poporului. Tragedia acestor zile este că ei sunt o mână de oameni, iar noi suntem mulți și, cu toate acestea, ne lăsăm îngenunchiați de ei. Tragedia acestor zile e că, ne mănâncă de vii, ne alimentează bătrânii cu ură iar noi nu-i putem salva cu toate Catenele din lume. Catena lor e Antena 3. Drogurile lor au nume: Grecu, Badea, Ursu, Ciuvică, Radu Tudor. Și pentru că fără ei ar intra în sevraj, lumea reală nu mai există. Nu mai există copii, nepoți, strănepoți. Nu mai există candoarea vârstei, eleganța bătrâneții, înțelepciunea senectuții. Există doar ura, ca singura lor rațiune de a exista. Și e păcat, mare păcat… 

Read More »

Tu știi cum arată 1 milion de euro?

E o întrebare pe care o adresez exclusiv sărăntocilor rupți în fund, celora care trăiesc din ajutor social și alocațiile plozilor, pensionari, truditori prin fabrici și uzine, votanți tradiționali, cei ce stau cu căciula (dacă o au) în mână la rând la pomană, amărâții care-și târăsc existența de la o zi la alta, așteptând să vină cineva să le dea ceva, să-i bage-n seamă, să le strângă o dată măcar mâna, lăsându-le iluzia că viața lor conteză mai mult decât o scamă scuturată de pe umărul unui politician burtos cu ceafa groasă, asudând din greu să adune voturi.

Pe ei, pe sărăntoci, pe umili, pe needucați, pe cei ce-și vând voturile, conștiințele, copiii și familia pe găleți, pe ulei sau făină, pe băutură sau pe-o strângere de mână, vreau să-i întreb dacă-și pot închipui cum arată 1 milion de euro, 7 milioane de euro, 4 milioane de euro, 100 milioane de euro. De fapt, nu pot fi atât de crudă, așa că-i întreb dacă știu cum arată o amărâtă de sută de euro sau cum se simte în palmă hârtia aceea pe care au ținut-o vreodată în mână înainte de a o da mai departe la pipăit și altora ca ei sau șoferilor de microbus care-i cară de prin țările în care au cules și ei o căpșună, un păduche, o măslină.

Ei, cum e să ții o amărâtă de sută de euro în mână? Te simți sau nu stăpânul lumii? Dacă ai reușit să-ți imaginezi, să-ți duci prăpăditul de vis al unei vieți chinuite, aproape inutile mai departe, imaginează-ți că burtoșii aceia care trec uneori prin cătunul, satul, comuna sau orașul tău, cei care-ți cerșesc ție votul, îți vorbesc mieros, te pupă și te țin pe tine, prăpăditule anonim după umeri, ajung datorită ție să strângă în palmele hrăpărețe, în conturile încăpătoare, milioane de euro. Tu i-ai trimis să se-mbogățească, datorită ție ajung să se plimbe prin lume, să-și construiască palate înconjurate de ziduri înalte ca tu, amărâtule, săracule, ruptule în fund, să nu poți vedea bogăția în care se scaldă. Datorită ție și votului tău, a indolenței și a prostiei tale, banii care ar trebui să-ți educe plozii, să-ți îngrijească bătrânii și bolnavii, ajung să sature cu mâncare și băutură de care tu nici n-ai auzit și care nu seamănă deloc cu mămăliga din blidul tău, ajung să se-mbrace cu haine pe care nu le-ai pipăi măcar într-o sută de vieți, să-și plimbe burțile prin lumea largă și să trăiască o viață pe care tu nu ți-o poți imagina pentru că orizontul și imaginația ta n-au depășit niciodată suta aia de euro la care visezi s-o pipăi sau găleata aceea nou-nouță cu care-ai vrea să-ți aduci apa de la cișmeaua din capătul uliței desfundate și pline de glod.

Te plângi, săracule, ruptule în fund? Blestemi și țipi când vezi la televizor câte milioane de euro au luat șpagă? Plânge-te dar mai bine, dă-te cu capul de pereți, doar-doar s-o scutura ceva în el, măcar ideea că suta ta de euro e o himeră, e intangibilă, e doar un vis iar milioanele lor sunt reale, burțile lor sunt reale, castelele lor sunt reale, țoalele de firmă de pe ei sunt reale. Tot ce e al lor e real, doar viața ta e un șir lung de eșecuri, de neîmpliniri, de sărăcie și de frustrări. Iar bucuria că burtosul acela pe care tu l-ai trimis să ia șpaga de milioane ți se estompează, se transformă în umilință și poate, cu puțin noroc, în rușine sau în revoltă pentru că brațul cu care te-a cuprins pe tine după umeri e același cu cel care s-a făcut greblă la adunat șpaga. E același pe care ți l-a fluturat în semn de adio când a plecat în lume și nu s-a mai întors sau același cu care-ți face semn să te dai la o parte din calea lui, că trece el, super-omul, super-burdihanul, super-politicianul, un hoț travestit în domn.

Te-ai trezit, săracule? Nu? Dormi mai departe. Asta dacă nu cumva îți chiorăie mațele atât de tare încât să-ți strice somnul. Dormi și visează mai departe cum e să ții o prăpădită de sută de euro în mână, și cum te iubesc politicienii până-i trimiți la furat. Dormi, popor, dormi! 

Read More »

Trădarea lui Obama, contraofensiva lui Ponta

Victor Ponta intră în biroul lui Corlățean, izbind cu putere ușa masivă în urma lui.

– Titi, sună-l pe Blair și zi-i să-mi dea banii înapoi. A zis că-mi face intrarea la Obama și când colo, se-ntâlnește Băsescu cu el. Sună-l pe Renzi și zi-i că e un cazzo și să nu creadă că nu l-am văzut belind fasolele pe lângă Băsescu și Obama. Scoate din pământ, din iarbă verde o poză în care să pară că Obama nu-l bagă în seamă pe dictator sau mă rog, una nașpa când își dă ochii peste cap sau stă cu mâna-n buzunar și pare să nu vrea să dea noroc cu Traian. Cât dracu mai e AMR-ul ăla, că eu nu mai suport…

Titus își luă conștiincios notițe, cu un calm imperial de ministru de externe, copleșit de îndatoririle pe care i le dicta șeful său direct dar și ușor plictisit, cu gândul la un concediu exotic. Faptul că trebuise să se alinieze declarațiilor NATO și UE în privința Ucrainei îl epuizase complet, la fel ca și pe Victor Ponta care, așa cum făcea de obicei, întârzia pe cât posibil să se exprime la adresa Rusiei până când nu se asigura că nu se poate altfel. Și nu s-a putut nicicum, așa că, de voie dar mai mult de nevoie, aruncase și el într-o doară, cu degetele încrucișate la spate, un fel de condamnare a anexării Crimeii, nu de alta dar Putin nu-l sunase să-i spună să facă altfel. Și cât așteptase el la telefon, cum tresărise ori de câte ori suna cineva cu număr ascuns, ca să constate că era doar Bădiceanu sau Mazăre praf de beți, cu chef de confesiuni și glume.

La Soci, la dineul acela unde în urma fotografiilor, toată lumea îl făcuse ”chelner”, ”piccolo” și ajutor de bucătar, ba chiar și slugă, reușise să strecoare o carte de vizită unuia dintre bodyguarzii lui Putin, deși se străduise să i-o înmâneze chiar lui, însă oricât încercase să-i atragă atenția, țarul părea să nu-l fi observat. Gurile negre spun că din cauza operațiilor estetice, Putin nu-și mai poate întoarce capul fără să riște să-i cadă fața în farfurie.

Televizorul din biroul lui Titi era pornit pe Antena 3, singurul post care nu agresa poporul cu imaginile de la Haga unde tiranul se întreținuse câteva momente cu Barack Obama.

-Titi, pregătește un articol pentru Times, Huffington Post, CanCan sau ce vrei tu. Scrie acolo că: Băsescu s-a lovit intenționat de Obama pe când își căuta sticlele pe jos. Ba nu, mai bine pe când se ducea la bar să-și ia whiskey cu patru cuburi de gheață. Scrie și că a vărsat cu intenție conținutul pe pantofii lui Obama, că ăia oricum nu se văd în poză. Neapărat, trebuie să reiasă faptul că Obama nu știa cine e Băsescu și că a întrebat pe unul din bodyguarzi ”Who the fuck is this person, it s not Ponta”. Mai zi și că  părea plictisit în cele 30 de secunde cât au stat împreună, timp în care n-au discutat nimic important, decât că Obama a acceptat scuzele bâlbâite ale lui Băsescu și l-a întrebat de mine. Ai notat? Ok. Mai e și poza aia în care Obama îl arată cu degetul, fă un fotoșop și scrie în ghilimele că ar fi zis ”You sir, are an impostor. I want to talk to Ponta, he is my dearest friend”. Ba nu, mai bine ”my best friend” și că speră să joace baschet cu mine într-o bună zi.

Buuun… Acum mă duc să măresc pensiile la pârțarii ăia bătrâni. Să nu uiți să-l suni pe Blair și zi-i c-am spus eu că e un asshole. Fă ce știi și aranjează-mi o întâlnire întâmplătoare cu Victoria Nuland, Joe Biden sau Barack Obama, dacă nu, vezi în ce toane e Papa. Promite-i că dacă nu mai bagă moaca aia antipatică la poze i-o duc pe Nadia Comăneci să-i facă niște flick flackuri la Vatican. Dacă nu iese cu niciunul, încearcă să dai de Putin, aranjezi o ședință foto să-i bag pe toți în sperieți. Să se-nvețe minte!

Victor Ponta ieși trântind din nou ușa, Titus mototoli hârtia pe care-și luase notițe și se-ntinse pe canapea. Nu era obișnuit să fie deranjat, mai ales după un comunicat greu. De dincolo de ușă se auziră blitzurile camerelor foto, întrebările jurnaliștilor și vocea iritată a primului ministru. ”Trebuie să chem un meșter să capitoneze ușa”, gândi Titus înainte să adoarmă… 

Read More »

Spitale criminale, sistem criminal

Fiecare dintre noi a avut cel puțin o experiență neplăcută cu spitalele românești, care, unele, să fie vorba între noi, ar putea fi salvate doar prin dinamitare. Ar fi o soluție însă, nu e cine să construiască altele în loc.

Totul începe și se termină de la corupția generalizată ce-și are rădăcinile în cele mai vechi timpuri și a fost moștenită, ”îmbunătățită”, adusă la perfecțiune în zilele noastre. Corupție criminală ce se manifestă în toate formele sale, începând de la personalul medical fabricat în adevărate uzine de produs diplome, la lăcomia celor de care depinde actul medical.

În anii 90, imediat după revoluție, când naivii străini cărau aparatură medicală și medicamente într-o Românie care nu avea nici de unele, traseul aparaturii urma o direcție scurtă: de la camioanele străine ce descărcau marfa la intrarea principală, în curtea spitalului, după care urca în alte camioane, ale ”întreprinzătorilor”, viitori patroni de spitale private și furnizori de aparatură. Nu ajungeau la bolnavi mai mult de seringi și eventual 2-3 pachete de vată sau fașă sterilă.

Aceleași spitale, ce trebuiau dezafectate demult, sunt și azi în aceeași stare: coșcovite, pline de gândaci, puțind a clor, fără săpun, fără prosoape de hârtie, fără hârtie igienică, consumabile care, în lipsa medicamentelor pe care trebuie să și le procure singuri pacienții sau aparținătorii, ar trebui să reprezinte minimul de civilizație și igienă într-o unitate medicală de stat, stat căruia îi contribuim cu toții prin asigurările de sănătate, angajați sau nu.

De aceea, în jurul oricărui spital au înflorit 3-4 farmacii și magazine alimentare, pentru că pe lângă medicamente, bolnavii au nevoie și de mâncare, nu doar de lăturile servite direct din găleți din plastic sau tablă, ca la porci, lături ce nu pot fi nici mâncate și nici considerate a avea vreun aport nutritiv unui bolnav a cărui imunitate trebuie menținută la un nivel la care să poată lupta cu boala.

Toaletele sunt și ele, sub orice critică: insalubre și fetide. Dușurile au mai mereu cădițele înfundate și ești nevoit să stai cu picioarele în 10 centimetri de zoaie venite pe scurgere în sus. Asta, dacă este apă. Rece, măcar.

În maternități, gravidele trebuie să-și păzească nou-născuții de gândaci. Zeci de rude și aparținători se perindă zilnic, fără niciun control, fără respectarea orelor de vizită, fără igienă corespnzătoare prin saloane, aducând și ei ce au pe acasă: în afara borcanelor cu mâncare, păduchi, boli de piele, viroze și mirosuri de transpirație. Mai vin și vânzători ambulanți cărora, tot așa, li se permite accesul fără nicio restricție. Îți oferă șosete, pijamale, halate, toate astea trecute poate prin sute de mâini, cumpărate din bazare înecate în praf, la marginea piețelor.

Curățenia în spitale se face tot cu mătura și mopul înmuiat în apă caldă, fără strop de dezinfectant sau detergent, de aceleași infirmiere care-ți curăță vasul de toaletă, îți schimbă plosca sau scutecul, și-ți manipulează mâncarea.

În spitalele de psihiatrie e iadul pe pământ, acolo, pe lângă că trăiești într-un mediu ostil psihologic, faptul că bolnavii cu mințile deranjate nu pot face reclamații în privința mâncării sau a condițiilor igienico sanitare inexistente, pentru că, nu-i așa, sunt nebuni și nu știu ce vorbesc, până și medicația este prescrisă doar pentru a-i ține în stare vegetativă, indiferent de diagnostic. Asta, dacă cineva se obosește să pună un diagnotic apropiat de realitate, pentru că acolo sunt închiși de-a valma bătrâni cu demență senilă care în mod normal ar trebui să fie trimiși în azile, schizofrenici periculoși, depresivi și pensionari ai caselor de copii care nu au unde să locuiască. Toți, absolut toți sunt îndopați seara cu Seroquel, ca să doarmă. Și ei, dar și personalul responsabil de ei.

În spitalele de copii, pe secțiile de oncologie, ai vrea să mori tu, om sănătos. La fel și în cele de pneumologie. Ai zice că ai intrat pe poarta infernului și, chiar așa și este. Nimic din ceea ce vezi acolo nu are nicio legătură cu progresul sau cu secolul 21. Cea mai mare mirare a mea este că nu avem și leprozerii sau colonii pentru ciumați.

Singurul indiciu de civilizație și progres este faptul că medicii și asistentele sunt politicoși: te salută, îți vorbesc în diminutive: dați mânuța să vă pun o branulă, nu asta, cealaltă unde aveți vinișoare, întoarceți fundulețul să vă fac o penicilinuță etc… Mai mult de atât, oicum nu-ți pot face, iar vorbitul în diminutive își are și el rostul lui, odată cu fâțâitul halatului cu buzunarul înspre mâna în care ții portofelul. Nu toți, aproape toți. Românilor le place să dea, pentru că le place să și primească. Dând, se simt importanți și băgați în seamă, primind, se simt recompensați chiar și pentru un diminutiv pe care ar fi putut să nu-l folosească și să-ți fi spus: întoarce domnule, curul odată, că n-am timp toată ziua să stau după tine!

Am folosit poate, o introducere prea lungă, pentru că voiam de fapt, să vorbesc despre corupția endemică din sistemul de sănătate. De manageri proști sau de rea credință, care, au spitale private și absolut tot ceea ce e prevăzut în bugetul unității de stat, ia drumul spitalelor lor: de la hârtia igienică, săpunul, dezinfectanții, la fașele sterile, medicamentele, analgezicele și chiar aparatura medicală. De ce managerii spitalelor sunt medici și nu economiști veniți din afara sistemului, care să aibă o minimă pregătire în gestionarea resurselor? De aia!

Să nu ne mirăm deci, că suntem diagnosticați greșit, că ieșim din spital cu infecții intraspitalicești, cu încă 2-3 boli aduse de aparținători și de mizerie, cu sistemul imunitar slăbit din cauza condițiilor igienice mai mult decat precare și a hranei absolut necorespunzătoare. Să nu ne mirăm că bucătăriile proprii ale spitalelor au fost desființate, inlocuite fiind cu firme de catering ale atârnătorilor la bugetul de stat, formați din neamuri sau ”parteneri de afaceri” ai managerilor. Să nu ne mirăm că la anumite bucătării încă existente la spitale se agajează firme de pază cu scopul de a împiedica personalul să fure, ca apoi să sfârșească prin a fura împreună mâncarea bolnavilor. Să nu ne mirăm că mai există orfelinate în care copiii sunt bătuți, abuzați sexual și flămânziți și ajung pe străzi la 18 ani, ratați și asexuați.

Să nu ne mirăm că România devine pe zi ce trece o țară a lumii a 3-a, bolnavă de un cancer ce crește, evoluează și riscă să ne cuprindă pe toți: corupția. Corupția e o crimă și, după cum constatăm, nu este pedepsită. Totul se învârte într-un cerc vicios, exact ca în politică. Aceleași personaje se perindă în politică, aceleași personaje își fac veacul în Sănătate pentru că toate aceste ”obiceiuri” să poată fi păstrate, ca statul să poată fi în continuare jefuit până la ultima resursă. Spitalele românești de stat, sunt adevărate gropi de gunoi, generatoare de boli și infecții. Și-au pierdut demult rolul de salvatoare de vieți și locuri de alinare a suferinței. Puținele cadre medicale care luptă cu sistemul vor fi și ele înfrânte în cele din urmă și vor sfârși prin a emigra în țări în care să nu le fie rușine de nobila profesie aleasă.

Și nu în ultimul rând… Să folosești dezinfectanți diluați înt-un spital în care se operează, se îngrijesc arși sau nou născuți, e poate, una dintre cele mai mari crime posibile, crimă cu premeditate. 

Read More »

Islamul – religia păcii, va tăia gâtul Europei

Rămânând la subiectul fierbinte din aceste zile și mai ales, ale celor ce vor urma, mult de-acum înainte, se vorbește despre integrarea valului de ”refugiați”, cu o naivitate vecină cu prostia, cu tâmpenia colectivă a unor oameni care nu vor, nu pot sau se prefac că nu înțeleg că oamenii aceștia ce vin valuri peste Europa, nu vor să fie integrați în societatea vestică. Ei vin și se instalează pe poziții de forță, aducând cu ei Islamul, ceea ce etimologic înseamnă ”a te supune”. Logic, ei fiind supușii lui Allah, se consideră îndreptățiți să fie cei cărora Occidentul li se va supune. Iar Occidentul o va face pentru că nu va avea de ales. Occidentul n-a fost pregătit nici pentru valul de țigani pe care l-au exportat România, Bulgaria, Albania, de aceea, datorită naivității sale, a corectitudinii politice cu care a fost îndoctrinat, s-a lăsat buzunărit, jefuit, cu aceeași naivitate cu care aplaudă acum sosirea trenurilor cu ”refugiați”.

Românii miloși invocă Biblia și învățăturile lui Hristos, iubirea aproapelui și facerea de bine. Ei spun că, creștinește, ”refugiații” trebuie ajutați, pupați, mângâiați pe creștet, iar dacă din întâmplare se încaieră acum între ei pe la frontierele închise, o fac pentru că sunt nervoși și obosiți. Dacă iau câte-o femeie la bătaie, e doar din cauză că încă nu s-au acomodat civilizației, dar cu siguranță. urmează s-o facă entuziaști, imediat ce acești idealiști îi vor integra. Apoi se va instala concordia absolută, multiculturalismul și căsniciile fericite interrasiale vor produce copii violet, de diamant și alte pietre prețioase. Kumbaya My Lord.

Mama proștilor e mereu gravidă, spune un proverb, iar a fi prost nu e un delict, însă a fi și prost și rău intenționat să impui și altora prostia ta, ar trebui să fie… 63% dintre românii care au răspuns unui sondaj, nu sunt de acord cu găzduirea pe teritoriul României a unei populații străine. Nici Constituția nu e de acord, și stipulează asta clar în Articolul 3, Aliniatul 4.

(4) Pe teritoriul statului român nu pot fi strămutate sau colonizate populaţii străine.

Populațiile străine de care vorbim acum, sunt formate din sirieni, kurzi, afgani, irakieni. Singurul lucru pe care îl au în comun este religia, iar în cazul celor mai mulți dintre ei, reprezintă și unica formă de educație. Ei vin în Europa adulți, crescuți în spiritul și litera acestei religii, supunându-i-se, având convingerea că și cei care îi vor găzdui, fie și temporar, vor sfârși până la urmă prin a se supune și ei. Se spune că Islamul e religia păcii. Da, este religia păcii pentru populațiile musulmane născute de generații în țările unde sunt minoritari, cum sunt turcii și tătarii din Dobrogea. Pentru ”refugiații” de azi, Islamul reprezintă ură. Islamul perceput de ei, urăște, înrobește, desconsideră femeia și sfârșește prin a o ucide cu pietre. Islamul perceput de ei urăște muzica, urăște orice formă de artă și cultură. Islamul perceput de ei este dușmanul creștinismului, altfel nu ne-ar numi ”infideli”. Islamul îl urăște pe Iisus, și cu siguranță ar lapida-o pe Fecioara Maria.

Acești oameni n-au venit în Europa ca să negocieze ceva. Ei au venit să ceară, să impună de pe poziții de forță, profitând de slăbiciunea și sentimentul de vinovăție datorat zecilor ani de pace după al doilea război mondial. Ei nu vor primi ce li se oferă ci vor cere imperativ ceea ce doresc să aibă, pentru că spre deosebire de ceea ce urăsc, iubesc confortul occidental, casele occidentale, mașinile și telefoanele occidentale și ocazional, femeile occidentale, atunci când le violează.

Ideea că vor rămâne peste iarnă în România în corturile instalate de Oprea, e o prostie fără margini. Vor cere condiții de cazare care să le respecte intimitatea, sau își vor lua singuri. Nu vor întâmpina rezistență pentru că și românilor, asemeni occidentalilor, li s-a inoculat corectitudinea politică și se tem să nu fie catalogați drept rasiști și xenofobi.

Din fericire, oamenii aceștia nu vor rămâne în România dar obligați de gardurile ridicate de vecinii noștri, vor rămâne peste iarnă la noi. Al doilea val, cel care va fi format din femei, copii și bătrâni, va veni la primăvară și atunci, niciun gard, niciun zid nu le va sta în cale. România va fi culoarul lor de trecere, iar costurile financiare, morale și fizice nu pot fi estimate. Cu siguranță vor fi mult mai mari decât cei 6000 de euro alocați de UE per capita.

Istoria se repetă, doar că, de data asta, România nu va mai fi pavăza Occidentului în calea cotropitorilor, va fi poarta de intrare a lor, iar Occidentul se va distruge din interior din cauza naivității, a prostiei sau chiar din cauza unor planuri diabolice. Sper că doamna Merkel e fericită acum!

 

Read More »